Comisia anchetă alegeri 2009, decizie Kovesi
Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 se va întruni miercuri pentru a discuta despre decizia Curţii Constituţionale, membrii comisiei urmând să decidă dacă este necesară audierea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, sau solicitarea de probe de la alte instituţii ale statului.
"Mâine, la 15,30, în plenul comisiei de anchetă vom discuta despre decizia Curţii Constituţionale şi despre activitatea noastră pe viitor. Practic, colegii vor face propuneri, vor spune opiniile lor cu privirea la desfăşurarea pe viitor: dacă vom mai avea audieri, dacă consideră necesară audierea doamnei Kovesi sau nu, dacă mai consideră necesare alte probe cu acte de la alte instituţii ale statului. Vom vedea", a declarat marţi preşedintele comisiei, Oana Florea.
Întrebată dacă ea consideră necesară audierea şefei DNA, Oana Florea a răspuns: "Trebuie să mă gândesc dacă va aduce lumină în vreun fel acelui obiectiv care a rămas nefinalizat. Prezenţa ei este deja constatată. Dacă colegii vor simţi nevoia de detalii de la cei care au participat acolo, cu ce s-a întâmplat, vom vedea. Eu sunt deschisă la orice este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru a-mi duce acest mandat la bun sfârşit".
Decizie a CCR
Oana Florea a apreciat că era nevoie de o decizie a CCR în privinţa funcţionării comisiilor de anchetă.
"Cred că era nevoie de o decizie a Curţii Constituţionale tocmai pentru faptul că nu este o lege care să reglementeze funcţionarea comisiilor speciale de anchetă. Tocmai de aceea în raportul parţial al comisiei am făcut vorbire de necesitatea unei astfel de legi. Nu vă ascund că lucrez la această lege şi singura parte care lipsea era această decizie a Curţii Constituţionale pentru că doream să încorporez în ea toate deciziile Curţii referitoare la activitatea comisiilor de anchetă", a explicat Florea.
Curtea Constituţională a României a constatat obligaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta în faţa Parlamentului - Comisia specială de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, se arată într-un comunicat al CCR.
Conflict între Parlament - Minister Public
CCR a discutat marţi cererile privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public, parte a autorităţii judecătoreşti, pe de altă parte, cereri formulate de preşedintele Senatului şi, respectiv, de preşedintele Camerei Deputaţilor.
"În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. În soluţionarea conflictului, Curtea a constatat obligaţia doamnei Laura Codruţa Kovesi de a se prezenta în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei", se precizează în comunicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News