Data actualizării:
Data publicării:

Comisarul Navracsis (Ungaria), respins de PE: Lovitură masivă pentru Budapesta la Bruxelles

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Comisia Europeană
Foto: Comisia Europeană

Comisia de specialitate a Parlamentului European a respins desemnarea ungarului Tibor Navracsis în funcția de comisar european pentru Educație, Cultură, Tineret și Cetățenie, anunță presa de la Bruxelles.

Navracsis nu i-a convins pe eurodeputați nici după a doua audiere, chiar dacă s-a delimitat de politicile controversatului premier ungar Viktor Orban, care, de altfel, l-a nominalizat pentru funcția de comisar european.

Raportul voturilor în comisia din PE a fost de 14 la 12 împotriva numirii.

În perioada următoare, președintele Jean-Claude Juncker trebuie să ceară Budapestei să nominalizeze un alt nume în locul lui Navracsis sau să-i ofere maghiarului alt portofoliu, cum de altfel a sugerat Comisia pentru Cultură.

Organizații non-guvernamentale au dirijat o campanie asiduă împotriva numirii lui Navracsis la Educație, Cultură, Tineret și Cetățenie, motivând că politicianul ungar, un apropiat al lui Viktor Orban, nu respectă valorile europene.

Nu este exclus ca o soartă similară să aibă și comisarul-desemnat pentru Uniune Energetică, Alenka Bratusek, fost premier al Sloveniei, care a livrat o a doua prestație foarte slabă.

ALDE: Ca membru al guvernului FIDESZ, Navracsis a participat la subminarea democrației

Grupul liberalilor și democraților (ALDE) din Parlamentul European a explicat de ce a votat împotriva numirii lui Navracsis în funcția de comisar european pentru Educație, Cultură, Tineret și Cetățenie.

"Dl. Navracsis a eșuat în mod clar să arate angajament în fața Europei. Ca membru al guvernului Orban, este co-responsabil pentru subminarea sistematică a democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale. Declarațiile prin care se distanțează de acest guvern nu sunt credibile. Ar fi trebuit să facă întocmai când era în guvern. Este dezamăgitor că acum grupuri politice care erau foarte vocale în a-și exprima îngrijorările cu privire la starea democrației din Ungaria își rețin atitudinea critică", spune prim-vicepreședintele ALDE, Sophie in 't Veld, conform unui comunicat.

Comisar european, ciuruit de un eurodeputat român la audieri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel