Comisar șef în cadrul Academiei de Poliție, trimis în judecată
DNA l-a trimis în judecată pe Laurenţiu-Nicolae Popescu, la data faptelor comisar şef cu funcţia de instructor superior în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti, după ce acesta a încheiat cu procurorii un acord prin care a recunoscut că a luat mită de la un student.
Potrivit DNA, în acordul de recunoaştere a vinovăţiei trimis la Tribunalul Bucureşti se arată că, în perioada 2015 - mai 2017, în calitate de instructor superior (şef an învăţământ) în cadrul Academiei, Laurenţiu-Nicolae Popescu a pretins şi primit de la un student (martor în dosar) foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 800 lei.
Produsele respective au fost pretinse şi primite de comisarul şef în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv neefectuarea demersurilor pentru sancţionarea studentului în cazul săvârşirii unor abateri disciplinare.
În prezenţa avocatului său, Laurenţiu-Nicolae Popescu a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, respectiv doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de trei ani.
De asemenea, Laurenţiu-Nicolae Popescu nu va avea voie, pe o perioadă de trei ani, să fie ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În plus, Laurenţiu-Nicolae Popescu a fost de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă.
Dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost trimis la Tribunalul Bucureşti.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News