Data publicării:

Comemorarea de la Colectiv cade în ziua altei tragedii care a zguduit România

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Tragedia de la Colectiv, unde 64 de tineri și-au pierdut viața și peste 100 de persoane au fost rănite nu a fost una singulară în România. În acest clasament tragic apare şi incendiul de la biserica de lemn din Costeşti, mistuită de un incendiu catastrofal în Vinerea Mare a Paştelui, în anul 1930. Acum 86 de ani, în Vinerea Mare, o scânteie a aprins iadul în locaşul de cult din satul Zorile şi 144 de persoane au pierit în flăcări, dintre care 116 copii,  în timpul Prohodului, potrivit ziarulargesul.ro .

Tragedia de la Costeşti, care s-a soldat cu 144 de morţi, ocupă locul 45 la capitolul Incendii într-un clasament al celor mai mari dezastre din lume. Despre nenorocirea din satul argeşean Zorile s-au scris, de-a lungul timpului, o mulţime de articole. La 18 aprilie 1930, bisericuţa din lemn a ars din temelii în timpul Deniei Prohodului Domnului. Aproape toţi copiii satului, 116 la număr, se aflau înăuntru şi au fost carbonizaţi. Mulţi dintre cei scăpaţi de flăcările iadului au murit după catastrofă...

De doar 24 de metri pătraţi, locaşul de cult avea o vechime de peste 200 de ani. Ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, uşa era reprezentată de o deschizătură lată de 60 de centimetri, lată şi înaltă doar cât să treacă un singur om, cu capul plecat. Ferestrele erau înguste şi ferecate cu gratii de metal.

Sfânta Evanghelie a rămas intactă

Înainte de slujbă, între săteni şi preot s-a iscat o mică gâlceavă. Primii încercau să-l convingă pe preot să ţină slujba afară, fiind că nu aveau cu toţii loc în biserică. Erau aproape 200 de oameni, iar locaşul, extrem de mic. Înţelegerea finală a fost ca în biserică să stea numai copiii, iar adulţii să rămână afară.

Dezastrul a pornit de la o lumânare aprinsă de dascăl. Flacăra a crescut până ce a ajuns să aprindă o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului. Cu propriile palme, dascălul s-a chinuit să stingă focul aprins, dar, fără să vrea, când strivea flăcările, a stârnit zeci de scântei. Una dintre ele s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi. Când au observat focul, încercând să intre să-şi salveze copiii, părinţii s-au îmbulzit la uşă. În acelaşi timp, copiii se chinuiau să iasă şi nu reuşeau, tocmai din cauza lor, fiindcă le blocau ieşirea. A murit tot tineretul satului. Tot atunci şi-a găsit sfârşitul şi preotul paroh Dumitru Vişinescu, care a fost mistuit de flăcări împreună cu fiul său, în vârstă de 11 ani. Deşi biserica a ars complet, Sfânta Evanghelie, scrisă pe hârtie, a rămas intactă, lucru considerat apoi o minune şi un semn.

Regina Maria, la înmormântarea celor dispăruți

Tragedia din Costeşti a făcut înconjurul lumii. Au venit ajutoare din toată ţara, din toată Europa, din Statele Unite ale Americii. Chiar şi Regina Maria şi principele Mihai au venit la înmormântarea celor dispăruţi la Costeşti, iar doamna de onoare a Majestăţii Sale, Simone de Lahovary, s-a ocupat personal de starea unuia dintre copii, care a supravieţuit incendiului. Din dispoziţia Reginei, acesta a fost tratat la Paris, însă a mai trăit doar două luni, arsurile fiind extrem de grave.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel