Mircea Duşa, prefectul judeţului Mureş, a convocat luni seara Comandamentul de iarnă după ce s-au semnalat o serie de dificultăţi în trafic pe DN 15 E, unde două autocamioane au blocat circulaţia în zona dealurilor Săbed şi pe DN 16, în zona Fărăgău, iar localităţile Deda şi Lunca Bradului au rămas fără alimentare cu electricitate.
"În cadrul Comandamentului de iarnă, coordonat de prefectul Mircea Duşa, s-a constatat că la această oră, pe raza judeţului Mureş nu sunt drumuri blocate din cauza zăpezii. Se circulă îngreunat pe DN 15 E în zona Săbed şi pe DN 16 între Fărăgău şi Silivaş. 34 de utilaje de la Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Mureş intervin pe toate sectoarele prin degajarea zăpezii de pe carosabil şi prin împrăştiere de material antiderapant, cărora li se adaugă utilajele contractate de Consiliul Judeţean Mureş. În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, în Deda alimentarea este sistată după ce un stâlp a fost doborât de un autoturism, iar în Lunca Bradului a apărut un defect tehnic. Se lucrează în ambele zone şi se estimează că se va relua alimentarea în aproximativ două ore", a precizat Biroul de Presă al Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş, preluat de Agerpres.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a anunţat, luni seara, că au fost semnalate probleme pe DN 15E, în zona localităţii Săbed, unde două autocamioane nu au putut continua deplasarea din cauza zăpezii, blocând circulaţia şi că a fost anunţată Secţia de Drumuri Naţionale.
De asemenea, ISU Mureş a mai asigurat măsuri PSI la accidentul rutier petrecut pe DN 15 în localitatea Deda, unde un autoturism a derapat şi a rupt un stâlp de electricitate şi a ricoşat într-o casă. ISU a precizat că nu s-au înregistrat victime omeneşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008