Data actualizării:
Data publicării:

Colegiul Medicilor: Să începem construcţia de spitale în mod fizic şi nu pe hârtie

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Colegiul Medicilor: Să începem construcţia de spitale în mod fizic şi nu pe hârtie
Colegiul Medicilor: Să începem construcţia de spitale în mod fizic şi nu pe hârtie

Reprezentanţii medicilor susţin că trebuie să înceapă construcţia de spitale 'în mod fizic şi nu pe hârtie', care să beneficieze de 'circuite corecte, la nivelul anilor pe care îi trăim'. 

Potrivit unui comunicat de presă, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, Cătălina Poiană, şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, afirmă că în sistemul medical românesc există un deficit de personal.

'Întrebăm public: Dacă echipamentele din spitale au nevoie de mentenanţă periodică, medicii şi echipele din unităţile medicale, mai ales din spitalele COVID, unde activitatea a fost la foc continuu în ultimul an, de ce au nevoie? Nu trebuie să uităm că în sistemul medical românesc există un deficit de personal, iar acest aspect trebuie urgent acoperit, astfel încât să dăm posibilitatea medicilor să intre odihniţi în activitatea lor şi, bineînţeles, să se facă toate eforturile astăzi ca să nu se mai repete tragedii în sistemul medical din România, iar de mâine să începem construcţii de spitale, în mod fizic şi nu pe hârtie, care să beneficieze de circuite corecte la nivelul anilor pe care îi trăim', spun reprezentanţii CMR şi CMMB.

Potrivit acestora, problemele din sănătate nu sunt aferente doar acestei perioade, ci sunt probleme 'cronice, de zeci de ani'. În opinia reprezentanţilor CMR şi CMMB, pacienţii trebuie să beneficieze de servicii medicale într-un mediu sigur. 'Cu toţii am simţit aseară o sperietură îngrozitoare cu privire la incidentul de la Institutul de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta' din Bucureşti. Am ascultat declaraţiile medicului manager, bazate pe declaraţiile colegilor din spital care erau de gardă, şi ne dăm seama cât de mare şi de complexă este încărcătura mai ales la nivel psihologic, şi nu numai, a personalului medical care lucrează în spitalele româneşti.

Este solicitant şi implică o mare responsabilitate să îţi desfăşori activitatea de medic în general, dar trebuie să ne dăm seama cât de complicat este ca astăzi să lucrezi în spitale, să fii medic în spitale vechi, cu infrastructură depăşită, să fii medic de gardă care, pe lângă răspunderea pe care o ai faţă de pacienţi, trebuie să răspunzi şi pentru minusurile unui sistem de sănătate care, de la Revoluţie şi până în prezent, nu a beneficiat de investiţii majore, corecte, pentru o infrastructură adecvată', susţin Daniel Coriu şi Cătălina Poiană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel