'În urma informaţiilor apărute în mass-media privind faptul că un echipaj al Serviciului de Ambulanţă l-a consultat pe Ioan Gyuri Pascu şi i-a pus diagnosticul de 'atac de panică', Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti s-a autosesizat. Rezultatele investigaţiei vor fi făcute publice', se arată într-un comunicat al CMMB. Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) desfăşoară o anchetă internă în urma intervenţiei care a avut loc luni dimineaţă la artistul Ioan Gyuri Pascu, a declarat, pentru Agerpres, managerul SABIF, Alis Grasu.
'Luni dimineaţă, la ora 3,26, s-a solicitat o ambulanţă pentru un bărbat de 55 de ani care nu dormea de trei zile şi care făcea frecvent atacuri de panică. Solicitantul era soţia. Se înregistrează ca şi o consultaţie la domiciliu, se trimite o maşină de consultaţie cu medic care ajunge în 11 minute şi găseşte un bărbat de 55 de ani care spune că de trei zile nu doarme din cauza unor dureri articulare. Are diagnosticul de artroză pentru care face fizioterapie, este diabetic şi face frecvent atacuri de panică. Aceste declaraţii sunt întărite de soţie. I se măsoară constantele vitale şi se constată o tensiune bună, o aliură ventriculară bună, o saturaţie bună. Niciun fel de durere toracică, niciun fel de simptomatologie cardiacă. Aştept nota explicativă a medicului, în fişă nu am găsit dacă urma vreun tratament. Singurul lucru pe care îl specifică medicul în fişă este că lua Sedatif PC de câteva zile fără rezultate', a afirmat, miercuri, managerul SABIF.
Ea a adăugat că medicul care s-a deplasat la domiciliul artistului i-a administrat jumătate de fiolă de Diazepam, având în vedere că pacientul nu dormise de trei zile şi avea atacuri de panică, iar la aproximativ o oră de la plecarea echipajului s-a înregistrat un nou apel întrucât bărbatul se învineţise şi nu mai respira. Alis Grasu a precizat că rezultatul anchetei interne va fi gata în cel mult două zile.
'Pentru faptul că era vorba despre un bărbat de 55 de ani, care a beneficiat de consultaţia unui medic la consultaţii şi la o oră starea lui a devenit foarte gravă şi a intrat în stop cardio-respirator, ne-am autosesizat şi am declanşat o anchetă internă administrativă pentru a vedea ce s-a întâmplat la consultaţia respectivă, pentru a primi un punct de vedere al medicului care a efectuat consultaţia. Urmează această cercetare disciplinară, sperăm că în cel mult două zile o vom finaliza, pentru că există o procedură: trebuie să îl citezi, să vină să îţi dea notă explicativă', a explicat managerul SABIF.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol