Data publicării:

Colectiv: Piedone nu apare în dosarul trimis spre judecare

Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp

Judecătoria Sectorului 4 a dispus vineri începerea dezbaterilor pe fond în dosarul Colectiv. Numele primarului Cristian-Popescu Piedone nu apare în dosar. Mai mult decât atât, judecătorul nu a fost de acord cu tragerea la răspundere  a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti-Floreasca şi a Ministerului Finanţelor Publice. 

Inculpaţii din dosar. Piedone lipseşte

Cei trei patroni ai clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

Un judecător de cameră preliminară a respins toate excepţiile şi cererile ridicate de inculpaţi. Astfel, magistratul a respins cererea lui Alin Anastasescu de restituire a dosarului la parchet şi de excludere a unor mijloace de probă (imagini video înregistrate în seara zilei de 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv, expertize în incendii şi construcţii, procese-verbale de redare imagini). De asemenea, instanţa a respins solicitarea depusă de Daniela Niţă, patroana firmei de artificii, de excludere a unor mijloace de probă (declaraţia unui martor din 31 octombrie 2015, toate procesele-verbale întocmite de procurori, declaraţiile date de ea pe 8 aprilie 2016).

Spitalul Floreasca şi Ministrul Finanţelor Publice, absolvite de răspundere

 În plus, judecătorul nu a fost de acord cu solicitarea părţii civile Dănuţ Strugaru de trimitere a dosarului la parchet pentru completarea urmăririi penale şi introducerea în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente, a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti-Floreasca şi a Ministerului Finanţelor Publice).

Totodată, au fost respinse şi cererile de restituire a dosarului la parchet formulate de părţile civile Vasile şi Doina Toader, George Toader, Gabriela Ursu (fostă Toader) şi Ioana Olteanu (fostă Toader). Instanţa a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului General şi a dispus începerea judecării pe fond, urmând a fi citaţi inculpaţii şi părţile civile (rude şi aparţinători ai celor 64 de victime decedate, 20 de persoane vătămate în raport de care s-a pus în mişcare acţiunea penală, unităţi spitaliceşti şi instituţii publice)

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare. În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii clubului Colectiv 'au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel