Colecție de cărți rare, estimată la 5 milioane de dolari, donată bibliotecii de stat din Victoria, Australia
O colecție de cărți rare, însumând peste 5.000 de lucrări și a cărei valoare a fost estimată la aproape 5 milioane de dolari SUA, a fost donată bibliotecii de stat Victoria, Australia, instituția precizând că va dura până la cinci ani pentru a cataloga în mod corect această donație.
Colecția de cărți rare datând din secolul al XV-lea, care include cărți deținute de regele Angliei, Scoției și Irlandei Carol I (1600-1649), o Biblie editată la Nurenberg în 1485, prime ediții ale unor cărți scrise de Daniel Defoe, Jonathan Swift și John Milton, a fost donată de către familia avocatului John Emmerson QC, scrie Agerpres.
Potrivit agenției Xinhua, recenta donație este unica mare donație de carte din istoria de 160 de ani a bibliotecii de stat din Victoria
Pe lângă cele peste 5.000 de lucrări, donația a inclus și un milion de dolari care să fie cheltuiți pentru întreținerea acestora.
Emmerson a început colectarea lucrărilor rare în anii 1960 și s-a ocupat meticulos de colecție până la moartea sa în 2014. Nepoata lui, Chloe Emmerson-Miller, a declarat că întreaga colecție va rămâne pentru totdeauna în Melbourne și la Biblioteca de Stat din Victoria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News