Colaborare cu artiști de top pentru cel mai recent album al Rolling Stones. Lady Gaga, Paul McCartney și Elton John, printre numele grele
Data publicării:
Autor: Sonia Baciu
WhatsApp
Artiști de top, printre care Lady Gaga sau Elton John, au colaborat pentru realizarea celui mai recent album al trupei Rolling Stones.

Nume grele din lumea muzicală au colaborat cu Rolling Stones, pentru realizarea celui mai recent album al trupei, ”"Hackney Diamonds”, care va fi pus în vânzare pe 20 octombrie, transmite EFE.

Albumul, primul realizat de producătorul și muzicianul Andrew Watt, va cuprinde colaborări cu Paul McCartney, Elton John, Lady Gaga, Stevie Wonder şi cu foştii membri ai trupei Bill Wyman şi Charlie Watts, scrie Agerpres.

Trupa a anunţat joi lista celor douăsprezece piese de pe album, care se deschide cu single-ul ”Angry”, o piesă care recuperează sound-ul rock clasic The Rolling Stones şi care a fost prezentată în acelaşi timp cu albumul, pe 6 septembrie, la Londra.

Potrivit unui comunicat de presă, albumul - primul cu piese noi din ultimii 18 ani - a fost înregistrat în studiourile Henson Recording Studios din Los Angeles, Metropolis Studios din Londra, Sanctuary Studios din Nassau (Bahamas), Electric Lady Studios din New York şi Hit Factory/Germano Studios, tot din New York.

Fostul baterist al trupei Charlie Watts, care a murit în urmă cu doi ani, apare pe două piese, ”Mess It Up” şi ”Live By The Sword”, care au fost înregistrate în 2019, au dezvăluit colegii săi la evenimentul de lansare a albumului.

La ultima piesă menţionată participă şi Bill Wyman, fostul basist The Rolling Stones, care a părăsit trupa în 1993.

Liderul grupului care a rivalizat cu The Rolling Stones timp de decenii pentru supremaţia rock şi inimile publicului, Paul McCartney (Beatles), îşi dovedeşte buna relaţie cu trupa cântând la bas pe ”Bite My Head Off”.

În mod similar, o altă legendă vie, Elton John, cântă la pian pe ”Get Close” şi ”Live By The Sword”, în timp ce vocea lui Lady Gaga şi clapele lui Stevie Wonder se fac auzite pe ”Sweet Sounds Of Heaven”.

Celelalte melodii de pe album se intitulează: ”Depending On You”, ”Whole Wide World”, ”Dreamy Skies”, ”Driving Me Too Hard”, ”Tell Me Straight” şi ”Rolling Stone Blues”.

Citește și: Solista ABBA, Agnetha Faltskog, și-a lansat videoclipul piesei ”Where Do We Go From Here?”: ”Atât de emoţionant”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel