Data publicării:

Codul portocaliu de inundații, prelungit. Vezi zonele vizate

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp
inundatii
inundatii

Institutul Naţional de Hidrologie şi gospodărire a apelor a prelungit şi extins avertizarea de Cod portocaliu  de inundaţii pentru perioada 31.03.2013 ora 10.00 – 01.04.2013 ora 12.00.

Potrivit avertizării, se menține codul galben pe râurile din bazinele: Bega Veche, Bega, Bârzava, Moraviţa, Caraş (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Satu Mare şi Maramureş), Crasna (amonte Craidorolt), Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru (amonte Tinca şi aval Talpos), Crişul Alb, Arieş (judeţele: Sălaj, Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara şi Alba).

 Se instituie codul galben şi pe râurile din bazinul Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud) şi pe râul Someş pe sectorul Dej – Aciua (judeţele Cluj, Sălaj şi Maramureş).

Se menţine codul portocaliu pe: Holod (afluent al Crişului Negru) şi pe Crişul Negru sector aval confluenţă râul Holod-staţia hidrometrică Tinca (judeţul Bihor).

 De asemenea, se instituie codul portocaliu pe: râul Crasna pe sectorul aval Craidorolt (sector îndiguit) – judeţul Satu Mare şi pe râul Crişul Negru sector Tinca – Talpos (sector îndiguit) judeţul Bihor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel