Codul penal, modificat. Traficul de persoane, de minori şi pornografia infantilă - infracţiuni imprescriptibile
Senatul a adoptat, luni, în plen, în unanimitate, cu 134 de voturi 'pentru', în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă de modificare a Codului penal potrivit căreia sclavia (art. 209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), proxenetismul (art. 213), agresiunea sexuală (art. 219), tortura (art. 282) şi pornografia infantilă (art. 374) sunt incluse în categoria infracţiunilor imprescriptibile.
'Finalitatea urmărită de prezentul proiect de lege este de a asigura dreptul la îndeplinirea actului de justiţie pentru toţi supravieţuitorii actelor de agresiune sexuală, trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, pornografie infantilă şi tortură, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea infracţiunii şi până la momentul depunerii plângerii penale, întrucât urmările unor astfel de fapte sunt, de asemenea, imprescriptibile, victimele suferind de pe urma acestor fapte pentru tot restul vieţii, dar şi pentru a aduce actul de justiţie la efectele scontate şi drepte - pedepsirea reală a infractorilor', se explică în expunerea de motive a propunerii legislative.
Iniţiatorii, un grup de parlamentari PNL şi USR PLUS, subliniază că traficul de minori, traficul de persoane, proxenetismul, agresiunile sexuale împotriva minorilor, pornografia infantilă reprezintă 'fapte grave', care 'afectează, în mod iremediabil, integritatea fizică şi psihică a persoanelor care le cad victime'.
Proiectul reglementează şi o nouă infracţiune, inclusă la art. 266, care prevede că 'fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii, de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertăţii şi integrităţii sexuale săvârşite faţă de un minor, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani'.
Printr-un amendament al Comisiei juridice, a fost îndreptată o eroare materială din Codul penal de la articolul vizând pornografia infantilă. În noua formă, se sancţionează, prin majorarea cu o treime a limitelor speciale ale pedepselor în forma agravantă, şi cazurile în care fapta este săvârşită de persoane care au mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News