Codruţa Filip şi Valentin Sanfira, apariţie de senzaţie în rolul lui Lady Gaga la Te cunosc de undeva!
Cea mai nouă gală "Te cunosc de undeva!" difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1 vine cu o provocare de zile mari pentru cuplul de artişti Codruţa Filip şi Valentin Sanfira.
O apariţie incendiară pentru Codruţa şi un travesti fantastic pentru Valentin, cei doi au lăsat juriul „poker face” (n.r. împietrit) cu transformarea în Lady Gaga. Valentin însă a resimţit din plin chinurile travestiului, tocurile înalte dându-i mari bătăi de cap.
Unghii false lungi, perucă, mască, costum de latex şi tocuri foarte înalte, toate aceste „ingrediente” au contribuit din plin la chinurile prin care a trecut Valentin în ziua transformării. „Nu am ştiut ce am cântat! Am nişte dureri îngrozitoare de la încălţările astea! Cum puteţi purta aşa ceva, dragile mele? Sunteţi nişte eroine! Simt o durere până în creier!”, a dezvăluit Valentin imediat după prestaţia sa pe scenă, iar colegii, mai ales bărbaţii de la canapea, i-au dat dreptate imediat.
„Îl rugam pe Dumnezeu să se termine mai repede, pentru binele lui! De aici s-a văzut foarte bine cât de tare s-a chinuit!”, a completat şi WRS. Juraţii s-au declarat de-a dreptul încântaţi de prestaţia celor doi: „Mi-aţi plăcut amândoi! Din prima secundă aţi avut atitudine, v-aţi asumat şi nu v-a fost frică! Am uitat să mai respir privindu-vă!”, le-a mărturisit jurata Ozana Barabancea, în vreme ce Andreea Bălan a completat: „Este unul dintre cele mai bune momente ale voastre!”.
Prestaţia lor, dar şi momentele celorlalţi concurenţi vor putea fi urmărite sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1. Până atunci însă, cei de acasă îşi pot vota în continuare transformarea favorită din cea de-a şaptea gală pentru Premiul de Popularitate din marea finală pe vot.a1.ro.
După difuzarea galei pe TV, Zarug îi invită pe telespectatori în backstage-ul show-ului ca să urmărească un nou episod exclusiv online „Te cunosc de undeva! After Party”, pe AntenaPLAY.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News