Data publicării:
Codrin Ștefănescu a votat. Anunțul dimineții: Ăsta e mesajul!
Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a făcut primele declarații după ieșirea din secția de votare.
"Am votat pentru oameni gospodari, pentru oameni care construiesc, nu care dărâmă. Sper ca votul meu să conteze, sper ca votul tuturor românilor să conteze și sper ca România să dea un semnal foarte clar că sunt alături de oameni și români care vor binele României, nu români care să închine țara străinilor. Ăsta este mesajul pe care eu cred că România îl va da astăzi", a declarat Codrin Ștefănescu jurnaliștilor.
26 mai, alegeri europarlamentare şi referendum în România
Duminică, 26 mai, are loc scrutinul prin care românii îşi vor alege reprezentanţii din Parlamentul European pentru următoarea legislatură. Totodată, românii sunt chemaţi de către preşedintele Klaus Iohannis să îşi exprime voinţa aspra celor după întrebări lansate de către acesta la referendum. Cele două întrebări sunt:
1. "Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?"
2. "Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?"
Cine şi pentru ce votează la europarlamentare?
Peste 400 de milioane de persoane din cele 28 de state membre vor putea vota în perioada 23-26 mai, inclusiv aproape 50 de milioane de cetăţeni britanici a căror ţară urma să părăsească blocul comunitar în martie acest an. Voturile lor pentru 73 de eurodeputaţi, care în câteva săptămâni ar putea să fie nevoiţi să renunţe la mandate, a dat peste cap anumite calcule după ce în luna aprilie a fost convenită o amânare a Brexitului.
Prin reprezentare proporţională, cetăţenii UE vor alege 751 de membri ai Parlamentului European, care îşi va împărţi activitatea între Bruxelles şi Strasbourg. De la Luxemburg, Malta şi Cipru, cu câte şase mandate de europarlamentar fiecare, la Germania, cu 96 de mandate, timp de cinci ani membrii Parlamentului European vor adopta legislaţia propusă de Comisia Europeană, care face obiectul aprobării de guvernele statelor membre, reprezentate în Consiliul UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News