Cod procedură penală. CCR, hotărâre
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
CCR
CCR
CCR a amânat, marţi, pentru 11 octombrie, discutarea sesizărilor transmise de Instanţa supremă, PNL, USR şi preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii privind organizarea judiciară, potrivit unor surse din cadrul CCR, notează Agerpres.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat CCR în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Instanţa supremă arăta că noile reglementări transformă recursul dintr-o cale extraordinară de atac 'într-o veritabilă cale ordinară de atac'. 'În concepţia Codului de procedură penală, recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, exercitabilă împotriva hotărârilor penale definitive, pentru motive 'substanţiale şi imperioase' care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În contradicţie cu natura recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac, completarea dispoziţiilor art. 438 Cpp, prin introducerea alineatelor (l1) şi (l2), transformă recursul în casaţie într-o veritabilă cale ordinară de atac, prin intermediul căreia se repun în discuţie hotărârile penale definitive pronunţate de instanţele de apel. Reconfigurarea cadrului legal al recursului în casaţie, în special prin introducerea în sfera cazurilor de recurs în casaţie a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 partea finală Cpp ('când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată'), a dispoziţiilor art. 438 alin. (1') pct. 3 Cpp ('când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului') şi a dispoziţiilor art. 438 alin. (I1) pct. 4 Cpp ('când s-a comis o eroare gravă de fapt'), precum şi prin introducerea dispoziţiilor art. 438 alin. (I2) Cpp, transformă recursul în casaţie într-un 'apel deghizat', în accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului', se precizează în sesizare. Judecătorii Înaltei Curţi sunt de părere că transformarea recursului în casaţie într-o cale ordinară de atac pune în discuţie întreaga structură a căilor de atac reglementate în Codul de procedură penală, exclude coerenţa sistemului căilor de atac şi anihilează distincţia între căile ordinare de atac şi căile extraordinare de atac în materie penală. Magistraţii mai notează şi că modificările aduse articolului care se referă la 'comunicările publice' şi 'furnizarea de alte informaţii' încalcă exigenţele privind claritatea legii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel