Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să sesizeze CCR în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. 'Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, prin Hotărârea nr. 7 din 19 iunie, au sesizat Curtea Constituţională asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară', se preciza într-un comunicat de presă transmis de ÎCCJ.
Ce se mai precizează în sesizare
Instanţa supremă susţine că noile reglementări transformă recursul dintr-o cale extraordinară de atac 'într-o veritabilă cale ordinară de atac'. 'În concepţia Codului de procedură penală, recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, exercitabilă împotriva hotărârilor penale definitive, pentru motive 'substanţiale şi imperioase' care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În contradicţie cu natura recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac, completarea dispoziţiilor art. 438 C. proc. pen., prin introducerea alineatelor (l1) şi (l2), transformă recursul în casaţie într-o veritabilă cale ordinară de atac, prin intermediul căreia se repun în discuţie hotărârile penale definitive pronunţate de instanţele de apel. Reconfigurarea cadrului legal al recursului în casaţie, în special prin introducerea în sfera cazurilor de recurs în casaţie a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 partea finală C. proc. pen. ('când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată'), a dispoziţiilor art. 438 alin. (1') pct. 3 C. proc. pen. ('când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului') şi a dispoziţiilor art. 438 alin. (I1) pct. 4 C. proc. pen. ('când s-a comis o eroare gravă de fapt'), precum şi prin introducerea dispoziţiilor art. 438 alin. (I2) C. proc. pen., transformă recursul în casaţie într-un 'apel deghizat', în accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului', se precizează în sesizare.
Judecătorii Înaltei Curţi sunt de părere că transformarea recursului în casaţie într-o cale ordinară de atac pune în discuţie întreaga structură a căilor de atac reglementate în Codul de procedură penală, exclude coerenţa sistemului căilor de atac şi anihilează distincţia între căile ordinare de atac şi căile extraordinare de atac în materie penală. Magistraţii mai notează şi că modificările aduse articolului care se referă la 'comunicările publice' şi 'furnizarea de alte informaţii' încalcă exigenţele privind claritatea legii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol