"Cu privire la cosemnarea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală doresc să vă aduc la cunoștință că voi iniția demersurile pentru retragerea semnăturii mele de pe acest document.
Această decizie vine în urma unei analize mai obiective și amănunțite a faptului că deja în Parlamentul României există un proiect foarte amplu de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, proiect dezbătut de specialiști din domeniu care sunt convins că își vor da silința ca la capătul discuțiilor să avem două coduri foarte bune, aplicabile și conforme cu exigențele Uniunii Europene.
Astfel, pentru a nu aglomera procesul legislativ cu un proiect care s-ar suprapune unuia aflat deja în circuitul parlamentar, consider oportună retragerea semnăturii mele de pe propunerea legislativă mai sus menționată", a zis Dănuț Păle, deputat PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați