COD GALBEN pentru opt judeţe în orele următoare
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de vânt valabile în orele următoare în judeţele Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Bacău, Neamţ şi Suceava.
Potrivit meteorologilor, până la ora 21:00, în zonele de munte din judeţele Buzău, Prahova, Argeş şi Dâmboviţa se vor semnala ninsoare slabă însoţită de intensificări ale vântului, care la rafală vor depăşi 55...60 km/h, iar pe creste peste 70 km/h, local determinând scăderea vizibilităţii.
În zonele de munte din judeţele Bacău, Neamţ şi Suceava intensificările vântului vor atinge şi depăşi local, la rafală, 70...80 km/h, spulberând sau viscolind ninsoarea. Vizibilitatea poate scădea local sub 200 m şi va ninge. În zona de munte a judeţului Caraş-Severin, la peste 1.800 metri altitudine, intensificările vântului la rafală vor depăşi viteze de 90...100 km/h.
Atenţionarea este valabilă până la ora 20:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News