Cod Fiscal, CAS, CASS. ELCEN, anunț despre salariile angajațiilor
Salariile angajaţilor Societăţii Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN) nu se vor diminua odată cu intrarea în vigoare a schimbărilor legislative prevăzute de Codul Fiscal, dă asigurări compania.
"Pornind de la premisa că obligaţia de transparenţă este deosebit de importantă pentru menţinerea echilibrului în cadrul societăţii şi o comunicare eficientă la nivelul companiei se face în contextul unei relaţii bazate pe respect, încredere şi dialog, aducem la cunoştinţă faptul că orice măsuri sau decizii referitoare la situaţia angajaţilor şi salarizarea acestora în cadrul ELCEN vor fi imediat comunicate de către conducerea companiei direct, atât angajaţilor, cât şi prin mass-media. Având în vedere informaţiile vehiculate în ultimele săptămâni în spaţiul media cu privire la modificările fiscale prin care contribuţiile sociale ale angajatorului sunt trecute în sarcina angajatului şi, ca urmare a incertitudinilor apărute referitor la potenţiale modificări salariale, este important de precizat că, în urma unei analize atente desfăşurate în cadrul ELCEN, s-a concluzionat că salariile angajaţilor nu se vor diminua odată cu intrarea în vigoare a schimbărilor legislative prevăzute de Codul Fiscal", se arată în comunicat.
Angajații, pilonul esențial
Potrivit sursei citate, în etapa următoare ELCEN va dezvolta un plan coerent de reorganizare "în cadrul căruia angajaţii reprezintă pilonul esenţial".
"De asemenea, au loc discuţii permanente cu reprezentanţii sindicatelor din companie ce vizează, pe lângă contextul economic şi legislativ, priorităţile companiei cu privire la eforturile privind siguranţa salarială, negocierea contractului colectiv de muncă în beneficiul angajaţilor şi crearea unui climat de lucru adecvat. Angajaţii sunt cel mai bun lucru pe care îl deţine o companie, iar timpul alocat depăşirii oricăror situaţii poate fi redus considerabil dacă se apelează la un sistem de comunicare deschis şi interactiv", se notează în comunicatul citat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News