Data publicării:

"Cocktail", revista Centrului vechi al Capitalei, lansată marți seara

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
revista_cocktail_db4ac6c29c
revista_cocktail_db4ac6c29c

Revista Cocktail - un city guide bilunar care va fi distribuit gratuit în centrul istoric al Bucureştiului - a fost lansată oficial marţi seară, în cadrul unui eveniment organizat într-un restaurant de pe Lipscani.

Cocktail este un concept nou, cu şi despre oamenii din Centrul vechi al Capitalei, care îşi propune să prezinte obiceiurile de viaţă urbană, editoriale, reportaje şi poveşti din această zonă, după cum au spus iniţiatorii acestui proiect - Daniel Mindirigiu, Răzvan Marin, Tudor Tailor şi Horaţiu Ferchiu -, marţi seară, într-o conferinţă de presă.

"Totul a început acum două luni, când mă plimbam prin Centrul vechi şi mi-am dat seama că Centrul vechi nu a primit tot ceea ce merită", a spus Daniel Mindirigiu, precizând că în revista Cocktail vor fi spuse poveşti din spatele locurilor şi restaurantelor din centrul istoric al Bucureştiului.

Revista Cocktail apare într-un tiraj de 7.000 de exemplare şi va fi distribuită în Centrul vechi şi în alte locuri din Bucureşti şi din afara Capitalei, pentru a atrage oamenii să vină în centrul istoric al oraşului.

"Cocktail este o publicaţie bilunară şi va avea şi o platfomă web. În viitor, vom dezvolta şi o aplicaţie pentru toate platformele mobile", a spus Răzvan Marin, care a precizat că planul este acela ca în viitor să fie lansată "revista centrului vechi al fiecărui oraş" din ţară.

Primul număr al Cocktail, care acoperă perioada 1 - 15 octombrie, cuprinde, în 40 de pagini, poveşti ale unor oameni implicaţi în zona de business a Centrului vechi - barmani, manageri, bijutieri, designeri -, o scurtă reconstituire a Centrului vechi, legată de lansarea cafenelei Jos Pălăria a actorului George Mihăiţă, dar şi sfaturi de fashion, reţete, agenda evenimentelor, o listă şi o hartă a restaurantelor, cafenelelor şi pub-urilor din centrul istoric al Bucureştiului.

Echipa revistei Cocktail este formată din circa 10 persoane, printre care se numără Denis Drăghici, redactor-şef, Olga Popa, redactor-şef adjunct, Paula Safta şi Horaţiu Ferchiu - colaboratori, Adrian Lupaşcu - fotografii şi Oana Tinu - public relations.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel