Coaliția de guvernare nu a ajuns la consens pentru desființarea SIIJ. UPDATE: Declarații Kelemen Hunor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
foto pixabay
foto pixabay
Partidele care fac parte din coaliția de guvernare nu au ajuns nici luni, în ședință, la un consens asupra desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus, luni, după ședința coaliției, că se caută în continuare „acea formă care să întrunească consensul partidelor” în ceea ce privește desființarea SIIJ.

„Desființarea SIIJ nu se poate realiza decât în Parlament, doar pe o formă a proiectului de lege de desființare a Secției Speciale care să fie susținută de toate formațiunile politice din coaliție. Căutăm în continuare acea formă care să întrunească consensul partidelor din coaliție”, a spus Ludovic Orban.

Acesta a precizat că a fost o discuție luni, în ședință, și că speră ca aceasta să ducă la o soluție care să poată să obțină sprijinul tuturor formațiunilor.

„A rămas ca ministrul Justiției, împreună cu Comisia să mai formuleze o propunere, ținând cont de recomandările Comisiei pe de la Veneția. Vedem dacă vom obține consensul”, a mai spus Ludovic Orban.

Acesta a precizat că PNL susține desființarea SIIJ.

Avizul Comisiei de la Veneția pentru desființarea SIIJ a venit în urmă cu două luni.

Amintim că ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, luni, că a vorbit din nou în şedinţa de coaliţie despre desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), menţionând că nu s-a ajuns la niciun rezultat, întrucât „PNL nu a venit cu o anumită soluţie”, iar discuţiile vor fi reluate pe acest subiect săptămâna viitoare, până când se va debloca această „situaţie neplăcută”. „Am vorbit astăzi din nou despre SIIJ, a nu ştiu câta oară, vom vorbi şi săptămâna viitoare, până când vom debloca această situaţie neplăcută. Ideea este că astăzi colegii din PNL nu au venit cu o anumită soluţie. După doi ani de zile de la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, dumnealor, juriştii, au tras concluzia că proiectul Guvernului nu respectă întocmai avizul Comisiei de la Veneţia şi că ar trebui alte reglementări. Nu au spus ce anume reglementări şi trebuie să descoperim împreună care reglementări ar trebui propuse, ce alte garanţii ar trebui introduse în acest proiect. Concluzionând, după două luni de zile de la citirea prima oară a avizului Comisiei de la Veneţia, înţeleg de la colegii din PNL că există în viziunea lor anumite probleme cu proiectul Guvernului şi că ar trebui venit cu alte amendamente”, a precizat Stelian Ion.

UPDATE: Kelemen Hunor: Suntem deschişi dacă există o propunere mai bună ca a noastră cu privire la Secţia specială

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat luni, după şedinţa coaliţiei, că formaţiunea sa este deschisă pentru discuţii dacă există o soluţie mai bună a ministrului Justiţiei privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

„Am discutat despre SIIJ foarte puţin şi vom continua discuţiile săptămâna viitoare, se aşteaptă o soluţie de la ministrul Justiţiei. Noi am spus că suntem deschişi dacă există o propunere mai bună decât a noastră, sigur că vom discuta să vedem cum am ajuns în această situaţie, să vedem de ce a fost înfiinţat SIIJ-ul, vrem să desfiinţăm SIIJ-ul - aici nu există nicio contradicţie - şi cum putem garanta independenţa magistraţilor, pe de o parte. Pe de altă parte, cum putem rezolva problema responsabilităţii penale a magistraţilor”, a precizat Kelemen Hunor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel