Iată comunicatul asociației:
”Libertatea de exprimare este unul din drepturile fundamentale în Constituţia României, iar presiunile Coaliţiei pentru Familie nu fac decât să pună sub semnul întrebării democraţia constituţională.
Constitutia României prevede la art. 30, alineatul 1 că “Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, și alineatul 2, “Cenzura de orice fel este interzisă”.
În ultimele zile, Mihai Gheorghiu, președinte al Coaliției pentru Familie, a trimis scrisori unor persoane publice în care îi somează pe aceștia să retragă anumite articole de pe diverse platforme, articole pe tema modificării Constituției.
Ameninţările Coaliţiei pentru Familie împotriva unor voci din spaţiul public, precum şi recentele presiuni asupra unor instituţii publice cu privire la imagini expuse în spațiul public ne arată că pe lângă încercarea de modificare a articolului 48 din Constituţie, Coaliţia pentru Familie are o agendă politică mai largă, ce ţine de restricţionarea mai multor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Ne solidarizăm cu acele persoane care sunt ținta atacurilor Coaliției pentru Familie.
În acelaşi timp suntem extrem de îngrijoraţi cu privire la degradarea discursului public, generată şi încurajată de Coaliţia pentru Familie, care ţinteşte persoanele LGBT şi aliaţii acestora sau care încearcă să rescrie istoria unor fenomene mai ample.
Asociaţia MozaiQ condamnă presiunile făcute de Coaliţia pentru Familie împotriva unor instituţii şi personalităţi publice pentru a restricţiona libertatea de exprimare. Alături de protecția minorităților, libertatea întrunirilor sau libertatea religioasă, libertatea de exprimare este un principiu esențial pentru o democrație.”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european