Data publicării:
Co-proprietara companiei aeriene S7, Natalia Fileva, şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic de duminică, din apropierea oraşului Frankfurt
Preşedinta şi co-proprietara companiei aeriene S7, a doua cea mai mare companie aeriană după Aeroflot, Natalia Fileva, şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic de duminică, din apropierea oraşului Frankfurt, conform unui comunicat de presă al companiei ruse, citat de Reuters.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei din landul Hesse, o aeronavă cu şase locuri având la bord doi pasageri şi un pilot, care decolase din Franţa, a luat foc şi s-a prăbuşit lângă Egelsbach. Nu au existat informaţii imediate în legătură cu identitatea celor doi pasageri. Avionul dotat cu un singur motor Epic-Lt, destinat zborurilor private, s-a prăbuşit în timpul aterizării pe aerodromul din Egelsbach, conform sursei citate.
Autorităţile ruse şi internaţionale urmează să ancheteze accidentul. Nu există deocamdată informaţii despre cauzele care au dus la prăbuşirea avionului. "Echipa grupului S7 transmite celei mai profunde condoleanţe familiei şi persoanelor apropiate" victimei, a mai declarat compania rusă.
Dpa informase anterior că accidentul aerian a fost urmat de un accident rutier în care două persoane şi-au pierdut viaţa la câţiva kilometri de locul prăbuşirii. Accidentul a implicat o maşină de poliţie care se grăbea spre locul prăbuşirii avionului şi care s-a ciocnit frontal cu o maşină intrată în depăşire. Trei persoane din maşina poliţiei au fost rănite. Cele două persoane aflate în cealaltă maşină au murit.
Vezi și: Avion prăbuşit. Trei persoane au murit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News