CNSU: Sprijin logistic din 13 județe și ajutoare umanitare din rezerva de stat pentru sinistrații din Galați
Data publicării:
Autor: Sonia Baciu
WhatsApp
FOTO: captura @ISU B-IF
FOTO: captura @ISU B-IF
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a cerut Guvernului scoaterea de la rezervele de stat a ajutoarelor umanitare de urgență, cu titlu gratuit.

Urmare a fenomenelor hidrometeorologice produse în județul Galați, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a ”aprobat HCNSU nr. 24, prin care se propune Guvernului României scoaterea de la rezervele de stat a unor construcții ușoare din elemente modulare (pentru cazare), articole de cazarmament, apă și alimente în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgență, cu titlu gratuit, unităților administrativ-teritoriale din județul Galați pentru asigurarea condițiilor minime de trai persoanelor afectate de fenomenele hidrometeorologice”, a transmis IGSU.

De asemenea, a fost abilitat Departamentul pentru Situații de Urgență să solicite Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale scoaterea de la rezervele de stat, a unor cantități suplimentare de produse și materiale și/sau a unor noi categorii de produse și materiale, pe baza analizei efectuate la nivelul județului Galați, în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgență, cu titlu gratuit, unităților administrativ-teritoriale afectate.

De menționat este că transportul materialelor și produselor menționate mai sus se efectuează cu mijloace de transport din dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Ministerului Apărării Naționale, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și, la nevoie, cu mijloace de transport aparținând unor operatori economici specializați contractați de A.N.R.S.P.S.

Citește și: Cauzele inundațiilor din Galați. Climatologul Roxana Bojariu: Episoade cu vreme extremă pot să apară oriunde, riscul este diferit

În ce constau ajutoarele umanitare

Potrivit sursei menționate, situația defalcată a mijloacelor din dotarea IGSU care vor transporta materiale din depozitele ANRSPS, către județul Galați, se prezintă astfel:

- ⁠20 de autocamioane (5 de la ISU București-Ilfov, 3 ISU Dâmbovița, 2 ISU Giurgiu, 2 ISU Teleorman, 3 ISU Argeș, 3 ISU Ialomița, 2 ISU Olt) și un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă (tir) de la ISU Constanța, vor prelua materialele de la depozitul ANRSPS din județul Ilfov.

-⁠  ⁠7 ansambluri rutiere, formate din cap tractor și semiremorcă (2 USISU Ciolpani, 2 ISU Iași, 2 ISU Mureș, 1 ISU Cluj), vor prelua materiale de la depozitul ANRSPS din județul Bacău.

Totodată, o automacara din cadrul USISU Ciolpani, va încărca mai multe containere igienice de la ISU Prahova, urmând ca aceasta să se deplaseze în județul Galați.

De asemenea o altă automacara, de la ISU Vrancea, se va deplasa la depozitul ANRSPS din județul Bacău, în vederea încărcării materialelor puse la dispoziție.

Ajutoarele trimise în județul Galați constau în peste 400 de tone de alimente de primă necesitate (conserve, cașcaval, apă, zahăr etc.), dar și construcții modulare pentru cazare, grupuri sanitare, saci de dormit, perne, pături, saltele, așternuturi etc.

În urma inundațiilor din județul Galați, au fost evacuate peste 5.000 de locuințe, patru persoane au murit din cauza inundațiilor și au fost afectate 12 localități. Cea mai gravă situație este în localitatea Pechea, unde pompierii militari au intervenit în această seară pentru evacuarea a 26 de persoane care au solicitat sprijinul echipelor de intervenție, în vederea evacuării într-o zonă sigură. Inițial, persoanele în cauză au refuzat să fie evacuate, la momentul la care salvatorii se aflau în zonă.

Citește și: Inundațiile din România, în presa internațională: străzi acoperite de ape pline de noroi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel