CNCAV anunță câți români s-au vaccinat astăzi cu Pfizer, Moderna, AstraZeneca, Johnson&Johnson
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 a publicat cifrele oficiale pentru data de 8 iulie, până la ora 18:00.
Astfel, în ultimele 24 de ore au fost administrate 16.311 de doze (9.918 doze Pfizer, 552 doze Moderna, 321 doze AstraZeneca, 5.520 doze Johnson&Johnson). Din 27 decembrie 2020, s-a ajuns la 9.092.141 doze administrate în total (7.193.177 doze Pfizer, 719.632 doze Moderna, 844.455 doze AstraZeneca și 334.877 doze Johnson&Johnson). Autoritățile semnalează faptul că programul de vaccinare se încheie la 20:00, iar cifrele absolute vor fi comunicate ulterior.
Tot în ultimele 24 de ore au fost raportate 12 reacții adverse de tip general (total 90). Din reacțiile adverse generale, 5 au fost la Pfizer, una la AstraZeneca și 6 la Johnson&Johnson. „Menționăm că 122 reacții adverse sunt în curs de investigare”, se mai arată în comunicatul CNCAV.
VEZI AICI ÎNTREAGUL TABEL CU VACCINAREA DIN ROMÂNIA.
Bilanțul Covid-19 de astăzi din România
Grupul de Comunicare Strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne actualizează în fiecare zi la ora 13:00 datele cu privire la numărul infecțiilor, vindecărilor și deceselor de COVID-19 în România. Până astăzi, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.120 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 30 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 34.168 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat
În intervalul 07.07.2021 (10:00) – 08.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 70 decese (50 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeş, Brașov, Botoșani, Cluj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Mureș şi Municipiul Bucureşti. 67 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 1 dintre acestea s-a produs în luna septembrie 2020, 1 în octombrie 2020, 6 în noiembrie 2020, 10 în decembrie 2020, 9 în ianuarie 2021, 9 în februarie 2021, 18 în martie 2021, 9 în aprilie 2021 și 4 în luna mai 2021, în județul Argeş, Brașov, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Mureș şi Municipiul Bucureşti. Dintre cele 70 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 31 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 12 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 67 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News