Card european de sănătate. CNAS reia producţia şi distribuţia
CNAS a semnat un Acord - cadru pentru o perioadă de 3 ani în baza căruia va fi reluată tipărirea şi distribuţia de carduri europene de sănătate, începând cu data de 15 noiembrie 2019.
În urma licitaţiei desfăşurate conform reglementărilor legale în vigoare, a fost atribuit acordul - cadru, la un preţ unitar pentru un card european de 7 lei + TVA. Aceste costuri de producţie şi distribuţie sunt suportate din FNUASS (Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate), beneficiarul primind cardul gratuit.
Cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) oferă dreptul la asistenţă medicală devenită necesară în timpul şederii temporare pe teritoriul statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau Confederaţia Elveţiană. Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru al UE/SEE/Confederaţia Elveţiană în scopul obţinerii unui tratament medical planificat.
CEASS acoperă doar serviciile medicale obţinute de la furnizorii care fac parte din sistemul de securitate socială din ţara respectivă. Pentru anumite servicii, este posibil să fie necesară co-plata, chiar dacă în România aceleaşi servicii sunt decontate integral. Acest lucru depinde de sistemul de asigurări din ţara în care sunt acordate aceste servicii.
Cardul se eliberează la solicitarea asiguratului
Cardul se eliberează la solicitarea asiguratului, care va depune în scris, la sediul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află, o cerere - tip. În termen de 7 zile de la depunerea solicitării, cardul va fi primit de asigurat la adresa de domiciliu, prin servicii poştale. "Analizăm posibilitatea dezvoltării aplicaţiei cardului european de sănătate în aşa fel încât să nu mai fie obligatorie deplasarea solicitantului la casa de asigurări de sănătate, iar cererea de eliberare a cardului să poată fi transmisă şi online", a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.
De asemenea, menţionăm că Certificatul de Înlocuire Provizorie a Cardului European de Sănătate, în perioada de valabilitate înscrisă pe document, oferă aceleaşi drepturi ca şi Cardul European de Asigurări de Sănătate. Perioada de valabilitate a Cardului European de Asigurări de Sănătate este de doi ani de la data emiterii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News