"Toate autostrăzile sunt șvaițer, sunt ca Sibiu-Orăștie. Ne-am săturat să spunem tuturor miniștrilor și prim-miniștrilor de aceste probleme", a declarat Alin Goga, consilier juridica în cadrul CNADNR, citat de Agerpres.
El este și reprezentant al Grupului de inițiativă pentru restructurarea și reprofesionalizarea CNADNR, care, alături de Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din România, a organizat o conferință de presă cu scopul de a demasca neregulile din activitatea companiei de drumuri.
El susține că acum nu mai pot fi executate nici măcar garanțiile.
"Există un raport al Direcției de calitate care arată că toate autostrăzile au mari probleme, au defecte majore de construcție. Deși le-am plătit, ele au avut probleme la recepție și nu au recepție finală. Azi nu mai putem executa nici garanțiile. Constructorii ne lasă acum ca pe proști, pentru că Narcis Neaga (fost director general al CNADNR — n. r.) și alți directori generali nu și-au făcut treaba, iar Homor (Cătălin Homor, actualul director al companiei — n. r.) nu face decât să-i acopere", a precizat Goga.
Ideea a fost susținută și de Mihai Bășulescu, fost șef al CNADNR: "Astăzi, niciun proiect de infrastructură nu putem să spunem că nu are probleme. În ceea ce privește Sibiu-Orăștie, nu avem nici azi din punct de vedere juridic lămurit contractul cu constructorul".
În ceea ce privește autostrada A3 București-Ploiești, lucrările nu au fost finalizate nici până în prezent, deși șoferii circulă de câțiva ani pe acest tronson, a mai spus Bășulescu, care a susținut, totodată, că probleme mari sunt și la centura orașului Cernavodă.
La rândul său, Florin Dascălu, director de întreținere în cadrul companiei, a susținut că demolarea sectorului Sibiu-Orăștie a fost o greșeală, întrucât acel tronson ar fi putut fi consolidat și fără demolare, precum și faptul că există probleme și pe podurile de pe autostrăzi și drumuri naționale.
Alin Goga a acuzat și lipsa unei strategii coerente la nivelul CNADNR, în timp ce Florin Dascălu a subliniat și lipsa de specialiști din cadrul CNADNR.
"Dintre cei 6.000 de angajați ai companiei, doar 169 de oameni sunt ingineri de drumuri, adică 3%. Marile centre universitare scot ingineri de drumuri, iar statul nu îi folosește. Dintre cei 49 de șefi de secție, doar 29 sunt ingineri de drumuri, restul sunt absolvenți de relații publice, juriști, economiști. Sistematic, compania a fost condusă de neprofesioniști. Compania trebuie condusă de un inginer drumar, eu nu cred că în țara asta nu se găsește un inginer drumar", a mai spus Dascălu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cumpărăturile online iau amploare. Cristian Pelivan: „Tot mai mulți români au plasat cel puțin o comandă online în ultimul an”
- Postul rezervat al lui Iohannis. Sociolog: „Problema e că legea nu specifică acest lucru”
- Conexiunea dintre medicină și credință. Academicianul Leon Dănăilă: „Mă duceam la biserică în fiecare duminică”