Data publicării:
CNA, somat de Comisia de cultură din Senat să investigheze emisiunea "La Măruță"
Comisia de cultură din Senat cere Consiliului Național al Audiovizualului investigarea "urgentă" a emisiunii "La Măruță" difuzată de Pro TV, în cadrul căreia victima violului din Vaslui a fost intervievată în direct.
"Acest caz, care a revoltat opinia publică la nivel național, atât prin gravitatea infracțiunii comise, cât și prin atitudinea sfidătoare a acuzaților, la care s-a adăugat și impresia de clemență nejustificată a justiției, a avut drept consecință, pe lângă traumele fizice și psihice inerente, expunerea victimei unui nemeritat oprobriu al comunității locale", se arată într-un comunicat al Comisiei de cultură din Senat transmis miercuri Agerpres și semnat de președintele comisiei, Georgică Severin.
Potrivit sursei citate, interviul a dus la dezvăluirea identității victimei la nivel național. "Goana după senzațional și audiență a realizatorului de emisiuni tv Cătălin Măruță, precum și a postului care a găzduit emisiunea a făcut ca expunerea victimei să se extindă la nivel național prin dezvăluirea identității ei", se susține în comunicat.
Citește și: Ovidiu Marincea dă de pământ cu Cătălin Măruță: "Ești fosa septică a jurnalismului din România"
Comisia pentru cultură și media a Senatului consideră că "gestul săvârșit de postul de televiziune Pro TV, pe lângă faptul că se situează în afara oricăror norme morale, constituie și o încălcare flagrantă a prevederilor legale, inclusiv a Codului de reglementare a conținutului audiovizual, care interzice în mod expres difuzarea de imagini ale persoanelor aflate în situația de victimă, fără acordul acestora". "Or, potrivit tuturor informațiilor care ne-au parvenit, inclusiv celor furnizate presei de avocata victimei, acest acord nu numai că nu a existat, ci, dimpotrivă, a existat o promisiune fermă a realizatorilor tv conform căreia identitatea elevei nu va fi dezvăluită", explică senatorii.
Consiliul Național al Audiovizualului s-a autosesizat în cazul emisiunii "La Măruță" difuzate marți, urmând să discute această situație în ședința de joi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News