Data actualizării:
Data publicării:

CNA. Mandatul Narcisei Iorga, Cristinei Trepcea, Christian Mititelu și Radu Călin Cristea încetează

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Consiliul Naţional al Audiovizualului a informat conducerea Senatului privind încetarea mandatului a patru membri ai CNA, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea. În aceste condiții,  birourile permanente reunite urmează să înceapă procedurile de completare a acestor locuri.

Alegeri prezidentiale 2024

În scrisoarea pe care preşedintele CNA, Laura Georgescu, a înaintat-o conducerii Senatului se spune că îşi vor înceta mandatul de membri ai CNA Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea Şuhan (membre titulare din 14 octombrie 2008), Christian Mititelu (membru titular din 4 noiembrie 2008) şi Radu Călin Cristea (numit membru titular în locul devenit vacant ca urmare a demisiei lui Mihai Mălaimare, în continuarea mandatului, până la data de 3 noiembrie 2014).

Narcisa Iorga a fost propusă membru în CNA de preşedintele României, Cristina Trepcea a fost propusă de Camera Deputaţilor, iar Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea - de Guvern.

În prezent, Consiliul Naţional al Audiovizualului include 11 membri: Laura Georgescu (preşedinte), Viorel-Vasile Buda (vicepreşedinte), Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Citește și: Narcisa Iorga, avertisment clar: Șefii instituțiilor similare CNA din Europa vor primi prin e-mail expresiile folosite de Laura Georgescu

Durata mandatului membrilor CNA este de 6 ani, potrivit Legii audiovizualului.

Mandatele membrilor CNA Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda, Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Răsvan Popescu şi Valentin Jucan vor expira în 2018.

Aceştia au fost validaţi ca membri titulari ai CNA în anul 2012. Laura Georgescu a fost propusă de Guvern, Viorel Vasile Buda - de Camera Deputaţilor, Florin Gabrea - de preşedintele României, Lorand Turos - de Senat, Monica Gubernat - de Camera Deputaţilor, Răsvan Popescu - de Senat şi Valentin Jucan - de Senat.

Potrivit articolului 11 din Legea audiovizualului, Consiliul este compus din 11 membri şi este numit de Parlament, la propunerea: Senatului - 3 membri; Camerei Deputaţilor - 3 membri; Preşedintelui României - 2 membri; Guvernului - 3 membri.

Potrivit Legii audiovizualului, membrii Consiliului au funcţie de demnitate publică asimilată funcţiei de secretar de stat. Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel