CM 2019 - Spaniolul Orlando Ortega, medaliat cu bronz în proba de 110 m garduri, la masa verde
Atletul spaniol Orlando Ortega, clasat pe locul al cincilea în proba de 110 m garduri de la Doha, a intrat în posesia medaliei de bronz, la masa verde, după ce organizatorii Campionatelor Mondiale 2019 au stabilit că sportivul a fost jenat în timpul finalei care a avut loc miercuri, informează AFP.
Ortega, originar din Cuba şi vicecampion olimpic la Rio, în 2016, a făcut o cursă bună şi putea spera să urce pe podium, însă a fost jenat de jamaicanul Omar McLeod care, dezechilibrat, l-a încetinit pe spaniol, spulberându-i astfel orice şansă la medalii.
Echipa Spaniei şi-a văzut primul apel respins, imediat după cursă, însă juriul a decis ulterior să dea dreptate ibericilor, în urma unui nou apel, care a cuprins "noi elemente".
Cursa de 110 m garduri are astfel doi medaliaţi cu bronz, francezul Pascal Martinot-Lagarde şi spaniolul Orlando Ortega, în timp ce apelul nu a schimbat nimic în privinţa victoriei americanului Grand Holloway în faţa rusului Serghei Şubenkov, câştigătorii medaliilor de aur şi argint.
Aceasta este a doua medalie de bronz reatribuită de juriu în cursul zilei de joi, după cea acordată polonezului Wojciech Nowicki, clasat iniţiat pe locul al patrulea la aruncarea ciocanului. Nowicki a urcat pe podium după ce juriul a stabilit că ungurul Bence Halasz, ocupantul locului al treilea, a avut o ultimă aruncare neregulamentară, fără să-i retragă însă acestuia medalia de bronz.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News