Data actualizării:
Data publicării:

CM 2018. Cavani, informaţie după accidentarea din meciul cu Portugalia

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp
Edison Cavani
Edison Cavani

Atacantul uruguayan Edinson Cavani rămâne în repaus după meciul cu Portugalia, atunci când a simţit dureri spre finalul meciului. 

Alegeri prezidentiale 2024

Atacantul uruguayan Edinson Cavani "rămâne în repaus deocamdată şi încă nu a făcut teste medicale pentru a se stabili accidentarea sa de la pulpa piciorului", a precizat Federaţia uruguayană de fotbal, luni, cu ocazia reluării antrenamentelor viitoarei adversare a Franţei din sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2018, informează AFP. 

"Am o durere, am resimţit o usturime în cursul unei acţiuni şi nu am mai putut continua", a explicat Cavani după ieşirea de pe teren, în minutul 74 al meciului contra Portugaliei, după ce înscrisese o dublă decisivă pentru "Celeşti", victorioşi cu 2-1. "Suntem doar neliniştiţi, dar nu putem spune până la ce punct această accidentare este serioasă", a declarat selecţionerul Oscar Tabarez după meci. 

Aflată în cartierul său general situat la 20 km de Nijnîi Novgorod, oraş în care va avea loc sfertul de finală cu "Les Bleus", vineri, selecţionata Uruguayului a efectuat luni primul său antrenament după victoria contra Portugaliei, din optimile de finală, sub comanda selecţionerului Oscar Tabarez. Doar jucătorii care nu au fost titulari sâmbătă s-au prezentat pe teren, în timp ce restul echipei a rămas la recuperare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel