Data actualizării:
Data publicării:

Clujul, în alertă: Bărbat sumar îmbrăcat, încătușat și internat la Psihiatrie după ce a pătruns prin efracție în fostul apartament închiriat

Autor: Andreea Deaconescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Freepik
Sursa: Freepik

Un bărbat îmbrăcat sumar a pătruns în fostul apartament pe care îl închiriase, distrugând bunurile din locuință.

Jandarmii au intervenit luni seară, după ce proprietarul unui apartament din Florești, județul Cluj, a sesizat la 112 că un fost chiriaș a pătruns prin efracție și a vandalizat bunurile din locuință. Bărbatul, care era sumar îmbrăcat și necooperant, a fost încătușat și transportat cu ambulanța la camera de gardă a Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

”Luni seara, în jurul orei 23.00, în urma unui apel la SNUAU 112 primit din partea proprietarului unui imobil, privind un conflict în desfăşurare în interiorul unui apartament, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj a fost direcţionat de dispeceratul unităţii spre o stradă din localitatea Floreşti. Jandarmii au ajuns imediat la faţa locului, unde au găsit un bărbat, îmbrăcat sumar, care pătrunsese prin efracţie în apartament şi distrusese bunurile din interior”, anunţă marţi Jandarmeria Cluj.

”Având în vedere că persoana recalcitrantă se afla într-o stare care părea să necesite îngrijiri medicale, jandarmii clujeni au solicitat o ambulanţă prin dispeceratul unităţii”, precizează Jandarmeria.

Bărbatul a fost transportat la camera de gardă a Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel