Data publicării:

Cluj: Spartan Race, cea mai populară cursă de alergare cu obstacole, organizată în Parcul Etnografic

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cea mai populară cursă de alergare cu obstacole din lume, Spartan Race, va fi organizată, pe 19 octombrie, la Cluj-Napoca, în Parcul Etnografic Naţional "Romulus Vuia".

"Spartan Race este cel mai mare eveniment de acest gen din lume. Am avut două ediţii în Poiana Braşov şi după aceea ne-am gândit să aducem competiţia mai aproape de mediul urban şi am găsit locul perfect în Cluj-Napoca, în Parcul Etnografic. Cred că va fi o distracţie pe cinste. Ne aşteptăm la cel puţin 2.500 de participanţi. Aşa ceva încă nu am văzut să fie, într-un parc etnografic, e ceva inedit, unde putem să arătăm participanţilor tradiţiile româneşti, tradiţiile transilvănene", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, directorul curselor Spartan Race din România, Ilyes Lorand.

Participanţii vor putea să aleagă două dintre cele trei curse de bază Spartan: cursa Super, în lungime de aproximativ 13 km cu 25 de obstacole, respectiv Sprint, de 5 km cu 20 de obstacole. Competitorii vor porni în valuri, câte 250 de persoane, din 30 în 30 de minute, ei putând participa la diferite categorii individuale sau pe echipe, în funcţie de preferinţe. Obstacolele sunt de diverse tipuri, cum ar fi târârea sub sârmă ghimpată, căţărare pe frânghie, căţărare pe diferite structuri din metal, cărarea de buşteni sau efectuarea unor exerciţii în apă şi noroi.

În cadrul evenimentului va fi organizată şi o competiţie pentru copii de 4-14 ani, pe distanţe scurte, de 1-2 km.

"În Parcul etnografic se organizează crosuri, competiţii de ciclism etc şi proiectul de extindere a Parcului Etnografic are în vedere tocmai atragerea publicului şi prin asemenea genuri de activităţi. Tradiţia înseamnă meditaţie, înseamnă reflecţie, dar înseamnă şi forţă, dinamism. Noi ne dorim ca publicul nostru să fie cât mai divers şi tocmai prin asemenea evenimente, prin asemenea manifestări de anvergură naţională şi internaţională publicul nostru poate fi atras către acest muzeu", a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, directorul Muzeului Etnografic, Tudor Sălăgean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel