Clienții Banca Transilvania pot împărţi cu prietenii o notă de plată
Clienţii care au card la Banca Transilvania pot împărţi cu prietenii o notă de plată sau pot strânge bani pentru cumpărături comune, prin aplicaţia BT Pay.
Potrivit unui comunicat al băncii, aplicaţia de tip wallet pentru cumpărături şi transfer de bani cu telefonul, are trei funcţionalităţi noi: împarte costul, solicită bani de la mai multe persoane şi trimite bani către contacte multiple din telefon. "Cu noile opţiuni, clienţii care au card la Banca Transilvania au parte de experienţe noi, prin implicarea prietenilor care folosesc aplicaţia BT Pay. De acum înainte o notă de plată poate fi împărţită cu prietenii sau se pot strânge bani pentru cumpărături comune", se precizează în comunicat.
Aplicaţia a fost descărcată de peste 150.000 de ori în cinci luni. "Vom lansa continuu funcţionalităţi noi în cadrul BT Pay, aşa încât să devină tot mai mult parte din viaţa clienţilor noştri. Aplicaţia a fost foarte bine primită până acum: de la finalul lui ianuarie şi până în prezent avem peste 1.000 de descărcări în fiecare zi", a declarat Oana Ilaş, director coordonator, Direcţia Dezvoltare şi Management Produse Retail, Banca Transilvania. BT Pay este un portofel digital cu 7 funcţionalităţi. Astfel, pot fi realizate cumpărături contactless cu telefonul, în ţară şi în străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News