Data actualizării:
Data publicării:

Cleopatra Stratan și Edward Sanda, atacați de motocicliști înarmați

Autor: Dana Mihai | Categorie: Stiri
WhatsApp
Cleopatra Stratan și Edward Sanda, atacați de motocicliști înarmați/Captură Youtube
Cleopatra Stratan și Edward Sanda, atacați de motocicliști înarmați/Captură Youtube

Cu pistolul la cap prin America Express. Concurenții au fost atacați de motocicliști înarmați.

Mașina în care se afla cuplu, alături de reporter și cameraman, în Columbia, a fost înconjurată de motocicliști. Unul dintre aceștia i-a pus pistolul la cap reporterului, ceea ce le-a creat o stare de panică celor prezenți. Totul s-a petrecut imediat după ce au ajuns în oraș, iar cuplul se pregătea să coboare din mașină.

Cântăreața nici nu a apucat să iasă din mașină, că s-au auzit focuri de armă, iar soțul ei a tras-o imediat înapoi. De cealaltă parte a mașinii, reporterul a fost amenințat cu pistolul la cap. Bărbatul înarmat i-a cerut telefonul, pentru a lăsa-o în viața, iar reporterul s-a conformat.

„Noi am ajuns pe la ora 9 jumate, 10 seara și am parcat la două minute până la cazarea unde trebuia să stăm și în 10 secunde, trei motociclete ne-au înconjurat cu pistoale. Cu pistoale, pistoale”, au povestit cei doi concurenți de la America Express.

Edward Sanda a recunoscut că s-a gândit la ce e mai rău în momentul în care a văzut reporterul cu pistolul la cap.

„A trecut pe lângă mine ăla cu pistolul și s-a dus la reporter, la Adriana, cu pistolul l-a cap. I-a zis: ‘Da-mi telefonul’, ea i l-a dat și eu în timpul acesta, mi s-a activat un instinct de salvare și am deschis duba, am tras-o după mine (n.r. Cleopatra), ea a intrat în mașină și s-a auzit focul de armă. Am crezut că au împușcat-o pe Adriana. Totul s-a întâmplat în spatele dubei. Nu știai la ce să te aștepți. Eu m-am gândit la ce-i mai rău”, a mai povestit Edward Sanda.

Din stradă au continuat să se audă focuri de armă, iar echipa de securitate a intervenit imediat și a salvat situația.

„Am avut mare noroc că în spatele nostru era securitatea, care s-a luat după ei să-i urmărească în momentul în care noi eram atacați. Am aflat că am fost urmăriți de doi motocicliști”, a declarat cântărețul.

„Eram șocați. Am ajuns în hotel, am vorbit cu producția, toată lumea era șocată, nu se aștepta nimeni la chestia asta. Ne pare rău pentru echipa care a fost amenințată direct, dar trauma asta o să rămână pentru totdeauna”, a adăugat și Cleopatra.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit după acest incident.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel