Data actualizării:
Data publicării:

Claudiu Niculescu: Sunt șocat! Îmi revin în minte momentele cu Cătălin Hîldan

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Claudiu Niculescu, fostul atacant al lui Dinamo, a comentat la Digi Sport incidentul șocant din timpul partidei Dinamo-Viitorul , când   Patrick Ekeng, fotbalistul camerunez al lui Dinamo, a căzut la mijlocul terenului în minutul 71.

"Îmi revin în minte momentele cu Cătălin Hîldan, cu toate că nu eram acolo, ci am venit la o jumătate de an după aceea. Sper să nu retrăim... Mă rog la Dumnezeu să facă o minune ca Ekeng să își revină. Sunt șocat, e prima dată când văd live așa ceva. Am văzut atâtea și atâtea în fotbal, dar niciodată în direct. Îmi e greu să îmi găsesc cuvintele, tremur și sunt sub imperiul șocului", a spus el pentru digisport.ro.

Patrick Ekeng, fotbalistul camerunez al lui Dinamo, a căzut la mijlocul terenului în minutul 71 al partidei Dinamo-Viitorul Constanţa. Sportivul nu a fost atins de nimeni. Șocantul incident s-a întâmplat la 7 minute după ce jucătorul a intrat pe teren.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel