Data publicării:

Claudia Motea, în 9 roluri, interpretează iubirile lui Brâncuși, într-un spectacol de Beatrice Rancea

Autor: D.C. | Categorie: Cultura
WhatsApp

Teatrul Dramaturgilor Români prezintă miercuri, 16 martie, începând cu ora 19:00, Spectacolul „BRÂNCUȘI, DRAGOSTEA MEA!”, eveniment comemorativ la împlinirea a 85 de ani de la moartea marelui artist.

Demersul este inspirat de cartea ”Brâncuși, dragostea mea!”, a Claudiei Motea, tradusă și publicată deja în zece limbi. Beatrice Rancea semnează un pectacol multimedia care aduce în prim plan marile iubiri ale lui Brâncuși, cu femei celebre care i-au fost muze: Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Gugenheim, Madame Leonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renee Irana Frachon și Milița Petrașcu.

Toate cele nouă personaje feminine sunt interpretate de actrița Claudia Motea, care dovedește o adevărată performanță artistică, printr-o doză magică de talent și dăruire, în crearea diversă a acestor personalități complexe.

Spectacolul evocă adevăratele povești de iubire din viața marelui artist, trăite în atelierul său din Montparnasse.  Vocea lui Brâncuși aparține actorului Marius Bodochi.

Durata spectacolului este de 70 minute. La vioară cântă Geanina Meragiu, iar la pian Adina Cocargeanu.

Totodată, Centrul UNESCO Mihai Eminescu, alături de acest spectacol, dă viață unui eveniment brâncușian și printr-o inedită  expoziție de artă itinerantă: "BRÂNCUȘI si iubirile lui!" care are ca protagoniste portretele-picturi ale celor nouă personaje ale piesei de teatru (artist Vali Ciobanu) și pe cel al Zeului Creator Brâncuși(artist Dmitri Murahovschi).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel