"Cum aş putea eu să iau în serios "grija" pe care popularii o afișează pentru asistentele medicale din Slovacia care ar urma să plătească datoriile grecilor, atâta timp cât PPE nu doar că nu s-a opus, dar a și aplaudat tăierile de venituri ale medicilor și asistentelor din România, în 2010? Domnul Manfred Weber plânge pe umărul cetățenilor simpli care vor avea de suferit și se așteaptă să credem că e sincer – eu am trăit în România perioada austerității girate de PPE şi NU am încredere în acest mesaj! As vrea ca popularii să vină cu atitudine constructivă şi soluţii, nu să întoarcă spatele poporului grec și să ţină discursuri sforăitoare în plenul Parlamentului European", afirmă eurodeputata.
"Retorici populiste şi ipocrite"
"Toate grupurile politice din Parlamentul European, cu excepția PPE şi a extremiștilor s-au exprimat, în aceasta dezbatere, constructiv, pentru soluţii de compromis pentru criza grecească. Asta înseamnă să arăți că vrei cu adevarat ca proiectul european să continue. Din păcate, unii lideri ai PPE, cum este Manfred Weber, recurg la retorici populiste şi ipocrite, prefăcându-se că le pasă de efectele pe care criza din Grecia le are asupra oamenilor simpli din restul statelor membre. Asta îi pune în rând cu extremiștii care aplaudă acum perspectiva dezintegrării proiectului european" a subliniat Claudia Ţapardel.
"Nu vă prefaceţi că vă pasă de nevoile celor mulţi care suferă de pe urma crizei"
"Faptul că azi am reuşit in Romania să restabilim un nivel de trai decent şi venituri mai mari pentru români nu înseamnă că am uitat prin ce am trecut în 2010, anul în care veniturile bugetarilor, mamelor, pensionarilor au fost tăiate peste noapte, cu binecuvântarea PPE. Am un singur mesaj către colegii din grupul popular: Nu vă prefaceţi că vă pasă de nevoile celor mulţi care suferă de pe urma crizei, după ce aţi încurajat puternic austeritatea în România şi în alte state din UE, fără nici un fel de consideraţie tocmai pentru cei mulţi şi vulnerabili!", a adăugat reprezentanta PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui