Data publicării:

Clasificarea universităţilor din România - VEZI TOPUL întocmit de Asociaţia Universităţilor Europene

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Asociaţia Universităţilor Europene a finalizat clasificarea universităţilor româneşti şi a realizat o ierarhizare a programelor de studii, potrivit ministerului Educaţiei.

Clasificarea universităţilor a fost făcută de Asociaţia Universităţilor Europene. Documentul a fost trimis de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu spre Monitorul Oficial, informează Realitatea.

"Acţiunile din învăţământul preuniversitar nu pot rămâne fără corespondent în învăţământul superior. E de datoria noastră să spunem celor care au luat bacalaureatul, părinţilor, angajatorilor la ce pot să se aştepte de la universităţile româneşti. În aplicarea articolului 93 din Legea Educaţiei Naţionale care priveşte clasificare universităţilor şi ierarhizare programelor de studii, am primit de la organismul selectat, care este cea mai credibilă voce în ceea ce priveşte procesele de evaluare a universităţilor, şi anume Asociaţia Universităţilor Europene, am primit rezultatele primei clasificări", a declarat Daniel Funeriu.

În categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie au fost clasate următoarele universităţi:

Universitatea Bucureşti

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Academia de studii Economice din Bucureşti

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca

Universitatea de Farmacie şi Medicină Carol Davila din Bucureşti

Universitatea de Farmacie şi Medicină din Iaşi

Univesitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj

Universitatea Politehnica din Bucureşti

Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi

Universitatea Tehnică din Cluj

Universitatea Politehnica din Timişoara

În categoria universităţilor de educaţie şi cercetare ştiinţifică au fost clasate:

Universitatea de Vest Timişoara

Universitatea Craiova

Universitatea Transilvania din Braşov

Universitatea Ovidius din Constanţa

Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Universitatea din Oradea

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad din Iaşi

Univertatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara

Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

Universitatea Tehnică de Contrucţii Bucureşti

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş

În această categorie sunt incluse şi universităţile de creaţie artistică, universităţile militare şi de siguranţă naţională.

"Restul universităţilor au fost clasate în categoria universităţilor centrate pe educaţie", a spus Daniel Funeriu.

Ministrul declara, la începutul acestei luni, că până în prezent, locurile la licenţă, masterat sau doctorat erau alocate după "bunul plac al ministrului", dar că, potrivit noii metodologii, universităţile vor fi sprijinite financiar pe baza unor criterii de perfomanţă clar definite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel