Casa familiei de artişti Frederic şi Cecilia-Cuţescu Storck, ridicată între anii 1911-1913 a fost concepută încă de la început ca un spaţiu public de promovare al artelor plastice, destinat amatorilor de gen, principalele încăperi servind drept ateliere de creaţie.

Clădirea este muzeu, fiind înscrisă în Lista monumentelor istorice a Municipiul Bucureşti, cu codul B-II-m-B-17947. Edificiul, aflat pe strada Vasile Alecsandri, într-o zonă dominată de construcţii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului XX, a fost ridicat chiar de cei doi artişti, Frederic şi Cecilia-Cuţescu Storck, în colaborare cu arhitectul Alexandru Clavel.

Casa, construită în stil anglo-flamand, cu bârne aparente, cu zidurile colorate în roşu pompeian, îmbină elementele arhitectonice, materialele folosite şi decoraţiunile exterioare şi interioare, într-un ansamblu arhitectural deosebit.

Elena Olariu, director adjunct al muzeului, a afirmă că spaţiul interior fost gândit, încă de la început, de proprietari, pentru a fi atelier de artist: o parte - atelierul de pictură al Ceciliei-Cuţescu Storck, care atrage prin "monumentalitate şi decorativism", cealaltă parte - atelierul de sculptură al lui Frederic Storck, care se remarcă prin "funcţionalism şi simplitate".

"Este o clădire specială. (...) Nu este neapărat concepţia unui arhitect pentru că ea a fost gândită să fie atelier de artist. În primul rând, soţii Frederic şi Cecilia-Cuţescu Storck şi-au dorit o casă care să aibă ca principal corp atelierele de artist. Locuinţa unde trăia familia este cea din spate. Mai există o curte interioară cu acces spre o altă zonă a clădirii unde trăia, de fapt, familia. În primul plan al clădirii, imediat cum intri în curtea casei, sunt cele două ateliere de artist - atelierul Ceciliei-Cuţescu Storck, care este foarte elaborat, foarte decorativ, are la intrare un hol pe care chiar artista l-a pictat şi care reprezintă paradisul artelor. (...) Zona principală este atelierul artistei unde ea stătea şi picta şi îşi primea prietenii ei din elita culturală, pentru că ei au gândit să nu fie doar un simplu atelier de artist, să fie un atelier deschis. În spate este atelierul sculptorului care este mai minimalist, mai simplu. (...) Acolo sculptorul avea o uşă care dădea spre grădină pentru că el îşi mai scotea sculpturile de mari dimensiuni în grădină, de asta casa are şi o grădină destul de impozantă", a declarat Elena Olariu.

Cele două ateliere au fost concepute separat de spaţiul de locuit pentru că artiştii doreau ca ele să rămână permanent deschise amatorilor de artă.

"Ei au venit cu un program clar de promovare a artelor plastice în România. Casa lor a fost construită de la început să fie un spaţiu public prin care artele să fie promovate în România. Nu a fost chiar un muzeu, adică nu se adresa fiecărui om de pe stradă, cum este un muzeu acum, ci unei elite culturale, personalităţilor mai importante", a precizat directorul muzeului.

Construcţia casei s-a încheiat în 1913, iar între 1913-1917 Cecilia-Cuţescu Storck a decorat interiorul cu picturi spectaculoase de inspiraţie simbolistică.

"Pentru peretele din fundalul atelierului de pictura, artista a realizat dipticul 'Dragoste pământească şi dragoste spirituală'. Pictura murală din holul mare de la intrare sugerează Paradisul îndemnând la pace şi seninătate spirituală. Stilistic, simbolismul promovat de artistă creează o stare de spirit în care se manifestă ambiguitatea între vis şi realitate", explică Olariu.

Şi Frederic Storck a contribuit la decoraţiuni realizând o fântână cioplită din piatră. De asemenea, uşile de acces care duc spre atelierul de sculptură şi spre grădină sunt cioplite cu decoraţii inspirate din arhitectura tradiţională românească.

"Pe peretele din spate este o fântână sculptată de Frederic Storck, soţul Ceciliei-Cuţescu Storck, care reproduce, de fapt, intrarea în Biserica Colţea, tocmai pentru a da această grandoare atelierului şi, cumva, se revendică şi din acest tip neoromânesc pentru că şi uşile sunt decorate în stilul bisericesc, cum se ciopleau în biserici uşile sau uşile ţărăneşti, având detalii decorative foarte legate de tradiţional, de locul de naştere, ea fiind originară din zona Olteniei. (...) Ea şi-a dorit ca şi aceste elemente, de tradiţie românească să existe. Plafonul este în stil maur, deci este un ecletism deja acolo, există şi decoraţii preluate, pe care le veţi întâlni şi în bisericile româneşti", a relatat directorul adjunct al Muzeului.

În cele două ateliere sunt expuse sculpturi de marmură, bronz sau teracotă realizate de Frederic, de fratele său, Carol, şi de tatăl lor, Karl Storck,. Muzeul conţine şi mici portrete, statuete sau plachete executate de cei trei sculptori.

Potrivit Elenei Olariu, Cecilia-Cuţescu Storck a fost prima femeie profesoară la o academie de artă de stat din Europa, predând artele decorative la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti.

"În 1916, ea a fost prima profesoară de artă la o academie de artă de stat din Europa. A predat arte decorative - arte monumentale cumva, de asta se şi explică că ea a pictat holul casei. A mai realizat pictura de la ASE, aceea mare, grandioasă, este o pictură pe un perete foarte mare. La vremea respectivă cred că era cea mai mare pictură pe o suprafaţă. Ea nu lucra în tehnica frescei, era o altă tehnică de pictură pe care o experimenta - encaustica, care presupunea şi ceara pentru că dădea o anumită strălucire culorilor, pictura era mult mai spectaculoasă. Atunci şi-a construit această parte a casei şi ca să-şi demonstreze talentul ei în arta decorativă. Şi pentru că în epocă artistele femei nu erau chiar atât de mult promovate, ea a avut un program în această direcţie, de a promova femeile artist. Deci, ea şi sculptorul, soţul ei, au gândit această casă şi în ideea de a promova femeile în artă, de a le da posibilitatea de a se promova şi prin acest atelier, de a arăta că şi femeile pot să facă artă de foarte bună calitate", a spus Olariu.

Şi Frederic Storck, la fel ca şi tatăl său, Karl, a fost profesor la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti. De-a lungul vieţii a realizat importante comenzi de sculptură pentru Banca de Credit Român din Bucureşti, Teatrul Naţional din Bucureşti, Spitalul Obregia, Palatul Administrativ din Galaţi, dar şi monumente funerare precum Capela Gheorghieff sau monumentul funerar al familiei Alexandrescu.

Muzeul Storck a fost deschis pentru public în anul 1951, cu lucrări donate de pictoriţa Cecilia-Cuţescu Storck şi de fiicele sale, Gabriela Florica Storck şi Cecilia Frederica Storck Botez.

"Această casă, care este iubită de toată lumea, va ajunge într-un final să arate exact aşa cum ne dorim cu toţii. Muzeul Municipiului Bucureşti îşi doreşte foarte mult să o promoveze, şi o promovează prin tot felul de proiecte. Primăria şi-a manifestat disponibilitatea de a ne ajuta, chiar de a achiziţiona casa. Din păcate, fondurile nu permit ca acest lucru să se întâmple foarte curând. Proprietarii actuali ai clădirii, fraţii Alvaro şi Alexandru Botez, şi-au manifestat şi ei disponibilitatea de a rezolva această problemă, şi eu cred că, în momentul în care cu toţii ne dorim binele acestei case, cu siguranţă în viitor această casă va rămâne în centrul atenţiei mediului cultural românesc", a mai spus Elena Olariu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News