CJUE intervine. Cerere pentru Polonia privind judecătorii Curţii Supreme
CJUE cere Poloniei să suspende imediat prevederile privind reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis luni că Polonia trebuie să suspende imediat aplicarea noii legi privind reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme, tranşând o dispută în acest sens între Varşovia şi Bruxelles, transmite Reuters. Decizia anunţată luni este finală după ce în octombrie CJUE a solicitat Varşoviei suspendarea acestor prevederi, ca măsură provizorie, la cererea Comisiei Europene.
Pe 2 iulie, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, argumentând că schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, executivul comunitar considerând că reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme poloneze de la 70 la 65 de ani este 'incompatibilă cu dreptul Uniunii'. Cum răspunsul primit din partea guvernului polonez nu a fost satisfăcător, pe 24 septembrie Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Citește și: Reformă justiție. Polonia, pas în spate în războiul cu UE
Controlul guvernului asupra justiţiei
Comisia a cerut 'o procedură accelerată' în scopul de a avea o 'decizie definitivă în cel mai scurt termen' în acest caz. Comisia a solicitat de asemenea instanţei europene 'măsuri provizorii' pentru a suspenda efectele respectivei legi, solicitare la care CJUE a răspuns favorabil la 19 octombrie. După decizia interimară din octombrie, partidul de guvernământ din Polonia, Lege şi Justiţie (PiS) a acceptat să renunţe la scăderea vârstei de pensionare a judecătorilor.
După instalarea sa la putere, în 2015, PIS, naţionalist şi eurosceptic, a promovat măsuri despre care militanţii pentru drepturi şi oficialii UE au afirmat că pun în pericol statul de drept şi întăresc controlul guvernului asupra justiţiei, aminteşte Reuters. PiS a argumentat iniţial că aceste modificări erau necesare pentru a creşte eficienţa tribunalelor şi a elimina 'rămăşiţele comunismului' din ţară, dar, pe măsura apropierii alegerilor din 2019, a părut să-şi revizuiască poziţia în anumite aspecte.
Citește și: Dragnea, complet de judecată. Zegrean: Asta numai la noi se poate întâmpla!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News