Data actualizării:
Data publicării:

Ciuvică: De ce mahalaua făcută de USR a fost de succes comparativ cu mahalaua făcută de AUR / video

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
 Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea
Ce au făcut Diana Șoșoacă și George Simion marți, în Parlament, nu este nici măcar circ, spune Mugur Ciuvică, deoarece circul este o artă.

Mugur Ciuvică a spus că AUR-iștii sunt urmașii USR-iștilor. 

„Ce au făcut în Parlament nu este circ, ci este o mare jignire. Circul este un spectacol, este o artă. Cei de la AUR sunt urmașii USR-iștilor. Fac același lucru pe care l-au făcut USR-iștii în mandatul trecut - cu scandaluri și cartonașe prin Parlament. Ce făceau USR-iștii în Parlament, pe vremea Vioricăi Dăncilă sau atunci cu Ordonanța 13, este 1 la 1 cu ce fac acum cei de la AUR și Diana Șoșoacă. AUR a dus mahalaua și mai jos decât a dus-o USR. E mahala din aceea joasă rău și ordinară”, a zis Mugur Ciuvică la emisiunea „Miercurea neagră” de la DC News și DC News TV.

Întrebat cum de mahalaua făcută de USR a fost de succes cât de cât, din moment ce, de exemplu, s-a renunțat la Ordonanța 13, Mugur Ciuvică a zis: „Erau susținuți de trei sferturi din presa din România, o mulțime de ONG-uri, de servicii, de multinaționale etc. Cu această susținere largă, sigur că au reușit și cu mahalaua, iar momentul victoriei a fost, când după alegeri, a intrat Liviu Dragnea la pușcărie. În schimb, pe cei de la AUR nu-i susține nimeni. Ducând mahalaua mult prea jos, cred că vor avea rezultate proaste, mai ales că primele alegeri sunt europarlamentare, unde sunt și tabletele...”.

Vedeți mai multe aici:

Youtube video image

Un scandal fără precedent a avut loc, marți seară, în Parlament, la dezbaterile pe legea bugetului 2024, protagoniștii principali fiind senatoarea Diana Șoșoacă și liderul AUR, George Simion, care au fost la un pas să se ia la bătaie. „Te agresez sexual, scroafo”, a strigat Simion către Șoșoacă.

„Mă agresezi, tu, sexual, mă? Pe cine agresezi tu, sexual, mă? Nu ți-e rușine, bă violentule? Fătălăii de la AUR. Fă-tă-lă-ul, fă-tă-lă-ul!”, a zis și Diana Șoșoacă.

Senatoarea Diana Șoșoacă i-a făcut plângere penală lui George Simion pentru infracțiunile de loviri și alte violențe, distrugere, amenințare și șantaj, în urma scandalului de marți seară din Parlament. Ea spune că Simion a lovit-o violent peste mâini, iar afirmațiile acestuia i-au „indus o stare de temere”.

VEZI ȘI: De ce AUR este un produs al USR / video - https://www.dcnews.ro/de-ce-aur-este-un-produs-al-usr-video_941891.html#google_vignette

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel