Data publicării:
Ciuvică anticipează un MEGA BALAMUC: Nu se întâmplă la vedere
Mugur Ciuvică a vorbit despre meciurile din culise, în emisiunea ”Miercurea Neagră”, de la DCNewsTV.
Mugur Ciuvică a fost întrebat cum vede începutul de an și informațiile din ultimele zile.
"Nu-l văd nicicum, dar nu prea e nimic de văzut că nu se întâmplă nimic, din păcate. În afară de operațiunea asta cu vaccinul altceva nu am mai văzut, așa, ceva de primă mărime, de super interes. Am înțeles că sunt meciuri prin culise, în sensul în care își împart ăștia, noul val din politică, un altfel de politică, oameni tineri, oameni noi, își împart ce nu și-au împărțit ceilalți în 30 de ani. Adică atât de în amănunt merg. Își împart chiar și locul de portar de la o instituție, și locul de directori, și locul de secretari generali, și locul de ajutor de pompier și am înțeles că și le împart și amestecat.
Adică nu-și ia unul un minister de sus până jos, am înțeles că o să fie pestriț. Adică ministrul poate să fie de la PNL, secretarii de stat poate să fie de la UDMR și USR și de la PLUS, iar șefii de agenție la fel, fiecare cum o să iasă la negociere. Vă dați seama ce mega balamuc o să se întâmple, ceva mult mai rău decât preconizau cei mai pesimiști oameni. Dar repet, astea nu se întâmplă la vedere, ci pe unde se întâlnesc ăștia, pe la Cîțu, prin birouri", a declarat Mugur Ciuvică, în exclusivitate pentru DC NEWS.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News