Data publicării:
Ciuhodaru: 13 motive pentru demiterea ministrului Sănătății
ciuhodaru
Medicul Tudor Ciuhodaru susține că ministrul Sănătății jignește milioane de pacienți, cât și personalul medical. Deputatul PP-DD subliniază că "Ministerul Sănătății dăunează grav sănătății".
Tudor Ciuhodaru îl invită pe ministrul Sănătății să facă o gardă cu el. Medicul susține că pacientul român a rămas fără medicamente, fără spitale și personal medical, dar cu datoria de onoare de a achita noi taxe pentru sănătate. Deputatul PP-DD a enumerat motivele pentru demiterea ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu:"1. Criza citostaticelor
2. Institutul Inimii Cluj: lipsa finanțării a dus la reducerea numărului de operații iar în ultima luna s-au operat doar cazurile urgente.
3. Institutul Cantacuzino: am propus ca acesta să fie considerat ca instituție strategica și să primeasca finanțarea necesară pentru reluarea activității dar patru miniștri ai sănătății preferă să importe la sume incredibile vaccinuri și să refuze românilor dreptul la asistență medicală;
4. Desfiintarea Spitalul de Urgențe "Sfântul Ioan" și a Centrului de Trauma si Toxicologie Iași- singurul spital de urgențe desființat în România;
5. Programul național de imunizare gratuită – antitetanos - Normele aberante ale contractului cadru scot vaccinarea antitetanică din programul național de imunizare gratuită;
6. Tăierea fondurilor pentru asistență stomatologica a copiilor și a celor pentru asigurarea asitenței medicale a nou născuților;
7. Distrugerea ambulanței: bugetul cu 15-30% mai mic față de 2012 ridică mari semne de întrebare privind funcționarea în ultimul trimestru;
8. Cel mai mic buget al sănătății din Europa (mai mic decât al Albaniei) și finantarea de mizerie a spitalelor;
9. Cel mai costisitor eșec al austerității: exodul medicilor;
10. Cea mai scumpă maculatura din istorie- 180 de milioane de euro au fost cheltuiți pe un așa-zis program național de evaluare a stării de sănătate a populației ale cărui concluzii se lasă încă așteptate la mai bine de cinci ani de la încheiere;
11. Coplata;
12. Sponsorizările pentru luxul cabinetelor ministeriale;
13. Centralizarea achizițiilor în buzunarele ministerului și subordonarea casei de asigurări de sănătate.".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News