Ciucă: Valorile PNL sunt familia, credința în Dumnezeu, patriotismul. Nu ne-am schimbat
Întrebat într-o emisiune la Prima News dacă PNL ar trebui să-şi mai clarifice câte ceva din identitatea partidului şi din direcţiile lui ideologice, președintele Nicolae Ciucă a fost categoric: „Valorile Partidului Naţional Liberal sunt foarte clare: familia, credinţa în Dumnezeu, patriotismul.
Pe fiecare dintre ele le-am discutat, le-am analizat cu tinerii liberali, acum, la Sighetu Marmaţiei. Nu ne-am schimbat“.
PNL e apărătorul mediului de business. PNL e axa de dreapta a politicii din România
Nicolae Ciucă a precizat, de asemenea, că Partidul Naţional Liberal este apărătorul mediului de business, este apărătorul proiectelor de dezvoltare a României, aşa cum a demonstrat și atunci când a fost la guvernare.
„Nu tot timpul ne ies toate chestiunile pe care ne-am fi dorit să reuşim să le îndeplinim, dar este datoria noastră să continuăm”, a admis fostul premier. „Gloria nu este a celor care câştigă întotdeauna, ci este a celor care atunci când cad au puterea să se ridice şi să meargă mai departe”, a completat președintele Senatului.
Liderul PNL a întărit mesajul transmis recent și la Școala Memorială „Gheorghe I. Brătianu” și a amintit că PNL are capacitatea și puterea să meargă „prin noi înșine” la alegeri: „PNL nu este un partid caracterizat de blazare, ci cu un blazon istoric”, a mai afirmat liderul liberal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News