Data publicării:

Ciucă: PNL - partid cu blazon/Să ieşim din starea aceasta de blazare a partidului

Autor: Dana Mihai | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a spus, vineri, liberalilor din filiala Olt că PNL este un partid 'cu blazon' şi nu 'blazat', arătând că trebuie să se iasă din 'starea de blazare a partidului' şi să se utilizeze reţelele de socializare şi 'viul grai' pentru a transmite mesajele privind realizările guvernării liberale.

În privinţa comasării alegerilor, el le-a transmis că nu s-a luat încă o decizie, dar sunt foarte multe argumente pentru un asemenea demers şi 'nu există componente de neconstituţionalitate'.

'Anul 2024 este an electoral cu 5 rânduri de alegeri şi pentru asta avem nevoie (...) şi de instrumentele prin care ajungem la oameni pe reţelele de socializare, avem nevoie de activul de partid, să mergem din poartă în poartă sau din uşă în uşă (...) să putem să transmitem mesajele. Pentru a putea să facem asta, avem nevoie să credem noi în ceea ce transmitem şi în ceea ce am realizat şi să ieşim din starea asta de blazare a partidului. Am spus-o şi data trecută, PNL nu este un partid blazat, PNL este un partid cu blazon', a declarat Ciucă, la Caracal, la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Olt.

El a arătat că PNL a intrat la guvernare, în coaliţie, 'într-o formulă, un construct politic care are o istorie în confruntarea politică de-a lungul anilor', dar motivul a fost asigurarea stabilităţii ţării. Nicolae Ciucă a menţionat realizările guvernării liberale conduse de el, referindu-se la faptul că a asigurat continuitatea creşterii economice, cea mai mare absorbţie de fonduri europene, creşterea investiţiilor, a PIB-ului.

'Avem de ce să ridicăm privirea şi să mergem să vorbim cu oamenii pentru că am făcut lucruri şi, în acelaşi timp, tot cu fruntea sus trebuie să mergem la oameni şi să le spunem ce nu am făcut bine, ce nu am finalizat sau ce nu am început deloc şi să recunoaştem, să vadă românii de la noi onestitatea şi sinceritatea pentru toţi şi în acelaşi timp asumarea responsabilităţii pentru ceea ce am făcut bine sau nu am făcut bine', a mai spus liderul PNL.

El a arătat că realizările PNL trebuie să ajungă la oameni prin intermediul reţelelor de socializare, dar şi prin discuţii directe.

'Toate aceste lucruri pe care noi le-am realizat trebuie să ajungă la oameni. Trebuie să folosim toate aceste elemente sau instrumente pe care le avem. (...) Şi cel mai simplu astăzi toată lumea are un telefon. (...) Cel mai uşor de ajuns la oameni va fi pe reţelele de socializare. (...) Alături de aceste instrumente ale digitalizării mai este viul grai, şezutul de taină (...) fie pe băncuţa de la poartă, fie pe capul podului de la uliţă sau pe oriunde mergem de-a lungul şi de-a latul, la deal sau la vale, ca oamenii să poată să ştie, să afle, să ne cunoască', a adăugat Ciucă.

El le-a transmis liberalilor că nu trebuie să le fie ruşine să vorbească de familia tradiţională, de Dumnezeu şi de credinţă.

'Ţara noastră prin asta se diferenţiază, prin valorile tradiţionale, prin credinţa în Dumnezeu. Pe oriunde te duci găseşti cel puţin două - trei biserici într-o localitate, o cruce la răscrucea drumului, cum se zice şi aşa mai departe', le-a mai spus Ciucă liberalilor.

Liderul PNL s-a referit şi la comasarea alegerilor şi a prezentat avantajele acestui demers, menţionând că încă nu s-a luat o decizie.

'Nu trebuie să fugim de ceea ce se discută în spaţiul public. Nu s-a luat încă nicio decizie, dar în Biroul Politic Naţional am stabilit ca executivul partidului să negocieze în coaliţie formula de comasare care cu adevărat să asigure prezenţa în număr cât mai mare a românilor la vot, pentru legitimarea şi reprezentativitatea celor care la finalul alegerilor obţin rezultatul pe care îl obţin, pe de o parte. Doi, este nevoie să vedem că urmează patru - cinci rânduri de alegeri, cu turul doi de la prezidenţiale, asta înseamnă că cinci duminici din această jumătate de an, din iunie până în decembrie, cu certitudine nu vor fi pe placul cetăţenilor. De asemenea, din iunie până în decembrie nu vom face altceva decât vom vorbi despre alegeri şi ne vom pregăti de precampanie, de campanie, derularea alegerilor. Este absolut obositor şi cred că la cel de-al patrulea sau al cincilea tur, românii vor fi fost deja sătui de ceea ce înseamnă alegeri într-o jumătate de an', a explicat Ciucă.

Acesta a mai menţionat costul ridicat al proceselor electorale şi faptul că alegerile se vor suprapune cu anul şcolar şi cinci rânduri de alegeri vor perturba procesul de învăţâmânt aproape 10 săptămâni.

'Sunt foarte multe argumente care să ne îndrepte spre o decizie de comasare', a concluzionat Ciucă, precizând că şi în alte ţări europene se aplică acest proces.

'Nu există componente de neconstituţionalitate sau alte justificări pe care alţii încearcă să le aducă şi nimeni nu vrea să salveze pe nimeni. Discutăm de derularea procesului electoral şi el va fi în limitele şi în conformitate cu Constituţia şi legile ţării', a mai transmis Nicolae Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel