Ciucă: Nu cred că măsura introducerii certificatului verde va fi adoptată până la sfârşitul anului
Premierul Nicolae Ciucă nu crede că măsura introducerii certificatului verde va fi adoptată în această săptămână.
Măsura introducerii certificatului verde la locul de muncă nu va fi adoptată de Guvern până la sfârşitul acestui an, a declarat, miercuri, la Horezu, în judeţul Vâlcea, premierul Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă Guvernul ar putea introduce certificatul verde până la sfârşitul acestui an, Ciucă a explicat: 'Dacă vă referiţi la săptămâna aceasta, nu cred că va fi adoptat'.
Totodată, şeful Executivului a spus că Parlamentul este cel care ar urma să ia o măsură în privinţa certificatului verde la locul de muncă, însă a amintit că deja Legislativul este în vacanţă.
'Există o ordonanţă de urgenţă în Parlament şi un proiect de lege în Parlament. Ca atare, până ce nu se finalizează unul dintre ele, decizia a rămas să fie luată în funcţie de situaţie şi, în funcţie de situaţie, vom proceda în aşa fel încât ceea ce există ca măsuri în momentul de faţă să poată fi aplicate. În fiecare zi discut cu ministrul Sănătăţii tot ceea ce avem de făcut astfel încât să putem să pregătim întreg sistemul sanitar pentru a face faţă noului val şi, desigur, există şi măsurile concretizate într-un plan', a afirmat Ciucă, potrivit Agerpres.
Premierul a fost prezent, miercuri, la ceremonia de comemorare a 88 de ani de la moartea marelui om politic liberal Ion Gheorghe Duca, desfăşurată la Horezu.
VEZI ȘI: Rafila vrea să evite, în valul 5, un lockdown și închiderea școlilor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit în cadrul conferinței de astăzi și despre măsura care, deși ar putea să încetinească transmiterea virusului, nu a fost adoptată: certificatul Covid. Rafila a menționat că, prin această măsură, s-ar putea evita "trei lucruri majore" și anume: un lockdown, închiderea școlilor și numărul mare de decese.
"Utilizarea acelui certificat Covid este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar, astfel încât să gestionăm mai bine acest val cinci. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie care să poată să ducă la adoptarea unui astfel de document încât să evităm trei lucruri majore în țara noastră.", a spus Alexandru Rafila.
Citește continuarea articolului AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News