Data publicării:

Ciucă: Finalizarea interconectorului Bulgaria - Grecia şi realizarea a 5 poduri peste Dunăre, discutate la Sofia

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Nicolae Ionel Ciucă
Sursa foto: Facebook Nicolae Ionel Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă precizează că în cadrul discuţiilor cu omologul bulgar, Kiril Petkov, au fost abordate situaţia interconectorului Bulgaria - Grecia şi realizarea a cinci poduri peste Dunăre.

Declaraţia a fost făcută la finalul unei întrevederi bilaterale, desfăşurată în marja reuniunii şefilor de Guvern ai statelor aliate NATO din Europa de Sud-Est.

'În întâlnirea bilaterală pe care am avut-o cu premierul Bulgariei am discutat aspectele legate de modalitatea în care lucrează împreună cu partea greacă la finalizarea interconectorului dintre Bulgaria şi Grecia. Am primit garanţii că toate aceste lucrări se vor finaliza vara aceasta, în luna iunie, şi ulterior va urma procesul de teste, astfel încât în toamna acestui an să putem să beneficiem de tranzitul de gaz lichefiat care poate fi alimentat în Portul Alexandroupolis, din Grecia.', a spus Ciucă.

'De asemenea, am discutat aspectele legate de ceea ce poate să însemne în sporirea capacităţii de aprovizionare cu gaz pe conducta Trans-Balkan. Toate acestea sunt oportunităţi şi posibilităţi care pot fi folosite nu numai pentru România şi Bulgaria, ci şi pentru celelalte ţări din Europa', a arătat Ciucă, într-o declaraţie de presă.

Nicolae Ciucă a menţionat că un alt subiect de discuţie l-a reprezentat infrastructura rutieră şi feroviară, context în care partea bulgară a propus realizarea a cinci poduri peste Dunăre. 'Am discutat propunerea părţii bulgare de realizare a cel puţin cinci poduri peste fluviul Dunărea şi am insistat pe ceea înseamnă demararea procesului de dragare a fluviului Dunărea, astfel încât să putem asigura navigaţia pe tot parcursul anului. Am discutat de asemenea cu premierul bulgar solicitarea noastră ca etnicii români care trăiesc în Bulgaria să poată să studieze în limba română', a declarat Nicolae Ciucă, conform Agerpres.

Citește și Guvernul mărește amenda pentru lipsa rovinietei

Guvernul Ciucă a aprobat proiectul de lege în sedința din 26 martie 2022. Urmează ca proiectul legistativ să fie discutat și votat în Parlament. "Prin proiectul de lege se modifica Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, în sensul actualizării cuantumului amenzilor contravenționale aplicabile utilizatorilor pentru lipsa rovinietei valabile. Cuantumul amenzilor este stabilit in funcție de tipul autovehiculelor. Din anul 2010 până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă. De precizat este faptul că amenda stabilită prin procesul – verbal de constatare a contravenției poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia", a anunțat Guvernul României. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel