Data publicării:
Ciucă, după ce Rusia a certat România: Avem o datorie asumată
Ministerul rus de Externe, prin vocea purtătoarei sale de cuvânt, Maria Zaharova, a invitat Bucureştiul să recunoască public că trimite arme Kievului şi să nu se mai ascundă după generalităţi de tipul „asistenţă umanitară”, conform unor declaraţii ale acesteia postate pe site-ul MAE de la Moscova. Subiectul a fost comentat de premierul Nicolae Ciucă.
„În ceea ce privește criticile altora, eu vreau să spun doar atât: noi avem o datorie cât se poate de asumată de la cetățeanul român. Și ați văzut cât de frumos și cât de bine au reacționat cetățenii României atunci când a început conflictul în Ucraina”, a spus Nicolae Ciucă.
„Pentru noi toți, în acest moment, cel mai important lucru este să continuăm să ne menținem această empatie, să menținem spiritul de solidaritate. Sunt convins că tot ceea ce vom face de acum înainte, prin măsurile pe care le luăm, astfel încât cetățenii să fie protejați, economia să fie protejată, și să avem toate măsurile luate pentru a ne asigura partea de securitate și siguranță a cetățeanului... E ceea ce poate să conteze mai mult decât o voce sau alta care ne critică astăzi”, a spus, luni, premierul Nicolae Ciucă.
Ciucă: Destinul României depinde esenţial de creşterea performanţei sistemului nostru de educaţie
Destinul României depinde esenţial de creşterea performanţei sistemului nostru de educaţie, a declarat luni, premierul Nicolae Ciucă, la ceremonia de deschidere a anului şcolar de la Colegiului Militar Naţional Tudor Vladimirescu.
„Sunteţi parte a unei generaţii care dovedeşte că ştie, vrea şi poate să facă performanţă. Că este creativă, că obţine rezultate remarcabile la olimpiade de studiu şi stabileşte noi recorduri în sport, că este implicată civic, social. Că se informează, pune întrebări şi caută răspunsuri. M-am bucurat să remarc aceste calităţi la multe întâlniri avute cu tinerii. Continuaţi să fiţi curioşi, continuaţi să fiţi curajoşi, continuaţi să gândiţi cu mintea voastră! Pentru că ştim cât de mare este potenţialul generaţiei voastre, venim cu soluţii pentru a asigura fiecărui copil şansa la o educaţie de calitate şi posibilitatea să se dezvolte în domeniile în care simte că poate şi vrea să fie bun”, a spus premierul Nicolae Ciucă, luni, în discursul rostit la Colegiului Militar Naţional Tudor Vladimirescu.
„Pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă, am dezvoltat programele destinate reducerii abandonului şcolar şi susţinerii copiilor din medii defavorizate. Sunt direcţii pe care le vom dezvolta în noile legi ale educaţiei. Proiectul România educată aşază învăţământul românesc pe principii noi, care să asigure accesul la educaţie de calitate şi să valorifice potenţialul uman al României. Destinul României depinde esenţial de creşterea performanţei sistemului nostru de educaţie!”, a mai declarat premierul Nicolae Ciucă.
De asemenea, premierul s-a adresat şi profesorilor: „Aveţi în mâinile dumneavoastră cea mai preţioasă avuţie a unei ţări: copiii. Dumneavoastră le sunteţi lumină pe drumul cunoaşterii! Modelaţi caractere, îi faceţi să strălucească, să fie încrezători în potenţialul lor, în ştiinţa lor de carte. Îi stimulaţi să-şi dorească să ştie mai mult, îi încurajaţi şi le sunteţi alături atunci când au nevoie!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News