Data actualizării:
Data publicării:

Ciucă, despre situaţia de la Blue Air: Toate instituţiile se vor implica, astfel încât să îi aducem pe români cât mai repede acasă

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit, miercuri, în şedinţa de Guvern, despre situaţia de la Blue Air.

Premierul Nicolae Ciucă a rugat Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului să urmărească şi să monitorizeze întregul proces, iar absolut toate instituţiile trebuie să se implice în recuperarea datoriilor către stat.

„Mai mulţi cetăţeni români au rămas blocaţi în mai multe aeroporturi. În acest sens, începând de aseară, am luat decizia să intervenim pentru a sprijini cetăţenii români, ei sunt clar afectaţi de suspendarea acestor zboruri. Ministerele de linie au întreprins măsurile necesare, astfel încât să îi sprijinim să vină acasă. Toate aceste demersuri trebuie făcute cu respectarea legii şi fondurile alocate de la bugetul de stat trebuie recuperate de la compania care a generat această situaţie”, a spus, miercuri, în ședința de Guvern, premierul Nicolae Ciucă.

„Ca atare, în acest sens, rog Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului să urmărească şi să monitorizeze întregul proces, iar la nivelul ministerelor de linie să asigurăm funcţionarea tuturor structurilor care au fost nominalizate să se ocupe de această situaţie, 24 de ore, pe toată perioada în care va fi activă Hotărârea de Guvern pe care o să o adoptăm în şedinţa de astăzi”, a transmis Nicolae Ciucă. 

„Absolut toate instituţiile trebuie să se implice în recuperarea tuturor datoriilor către stat, indiferent de companie”, a subliniat Nicolae Ciucă. 

„Am văzut că pe toate aeroporturile sunt probleme şi toate companiile au probleme în asigurarea zborurilor la timp sau unele au fost chiar anulate. Este clar o situaţie dificilă, motiv pentru care subliniez că toate instituţiile, toate ministerele se vor implica şi se vor coordona, astfel încât să îi aducem pe cetăţenii români cât mai repede acasă. Și aşa cum s-a desfăşurat activitatea în serviciul consular, doresc şi de aici înainte să avem aceeaşi continuitate şi coerenţă în asigurarea serviciilor”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă în ședința de Guvern.

Citește și...

TAROM, după suspendarea zborurilor Blue Air: Vom depune toate eforturile pentru cetățenii blocați în aeroporturi

Compania națională aeriană TAROM a anunțat, miercuri, că va depune eforturile pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor blocați pe aeroporturi după suspendarea zborurilor Blue Air.

„În contextul actual legat de suspendarea zborurilor Companiei Blue Air, TAROM precizează că, deși se află într-o perioadă cu un program de zbor foarte aglomerat și un factor de încărcare care utilizează la maximum capacitatea de transport a aeronavelor, va depune toate eforturile necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetățenilor români afectați, care se află momentan blocați pe diverse aeroporturi din străinătate. Vom analiza cu atenție, și ca de fiecare dată, vom face eforturi intense pentru a suplimenta capacitatea de operare și a identifica soluții de introducere a unor curse speciale în acest context dificil”, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Tarom.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel